S-au călcat în picioare pentru 20 de lei. Craiovenii s-au îmbulzit la deschiderea unei piețe

Ultima actualizare:

    Peste 200 de oameni s-au călcat în picioare pentru un tichet de 20 de leiFoto: captură DIGI24
Peste 200 de oameni s-au călcat în picioare pentru un tichet de 20 de leiFoto: captură DIGI24

Sâmbătă dimineața, 28 ianuarie, la Craiova, a fost inaugurată o piață privată. Așa cum se poartă în străinătate sau în cadrul magazinelor mari, primii clienți au fost momiți cu tichete valorice de 20 de lei. Doar atât le-a fost de ajuns craiovenilor să afle, că s-au și așezat la coadă cu câteva ore înainte de inaugurare.

Și nu doar atât. Conform DIGI 24 și imaginilor prezentate de la fața locului, oamenii s-au călcat în picioare. La propriu. Cei strânși în fața pieței au luptat pentru un loc mai în față, căci doar primii 200 au fost "premiați"cu tichete cadou. Au mers în fața pieței de la șapte dimineața, când erau aproape -10 grade Celsius.

Momentul în care panglica a fost tăiată a fost și cel care a declanșat isteria. Dacă până atunci, cele peste 200 de persoane au vorbit între ele pentru a face trecerea timpului mai ușoară, ei bine, când s-a dat startul intrării în magazine, mulțimea s-a dezlănțuit și nu a mai ținut cont de nimic. Oamenii s-au îmbulzit, au căzut și s-au călcat în picioare pentru a pune mâna pe tichetul de 20 de lei.


    Îmbulzeală de nedescris la CraiovaFoto: captură DIGI24
Îmbulzeală de nedescris la CraiovaFoto: captură DIGI24
image
image
image
image
image
image
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
Alimente de bază. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net