S-au călcat în picioare ca să intre-n Catedrală

Ultima actualizare:

    Credincioşii s-au înghesuit să intre în Catedrală în momentul  în care s-au deschis porţileFoto: Mediafax
Credincioşii s-au înghesuit să intre în Catedrală în momentul în care s-au deschis porţileFoto: Mediafax

Zecio de mii de pelerini în curte şi pe străzi, 2.000 de VIP-uri înăuntru. Aceasta este asistenţa care duminică, de Sfânta Ecaterina, pe un ger pătrunzător, a participat la sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului, deşi gigantica biserică nu este terminată nici măcar la roşu. Catedrala a stat deschisă pentru a fi vizitată “până la ultimul credincios prezent în curte”, iar cei care au ratat ocazia, o mai pot face până pe 29 noiembrie.

Slujba de sfinţire a altarului catedralei a început la ora 9.00 şi a fost oficiată de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, alături de Patriarhul Daniel şi de un sobor de 100 de preoţi. Lăcaşul de cult a fost uns cu Sfântul şi Marele Mir şi stropit cu Agheasmă. Deocamdată pictat nu este decât altarul, în metoda mozaic cu foiţă de aur, cu patru rânduri de icoane.

Are dimensiuni impresionante: lungimea de 23 m şi înălţimea de 18 m. Restul bisericii va fi pictat în trei ani, după cum speră Patriarhul Daniel. Pelerinii veniţi din toate colţurile ţării şi chiar din diasporă s-au adunat cu noaptea în cap pe Dealul Arsenalului, cum se numeşte locul pe care s-a ridicat giganticul lăcaş. Zeci de autocare care au adus marea de oameni au fost parcate pe străzile din jur. Pelerinii s-au împărţit în două categorii: unii, nerăbdători, s-au îmbulzit în faţa intrării, iar alţii s-au aşezat la coadă pentru a se închina în biserica de la intrare (paraclisul catedralei), la racla cu mâna dreaptă a Sfântului Apostol Andrei şi la racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina.

Turla neterminată a Catedralei a fost “mascată“ de ceaţă
Turla neterminată a Catedralei a fost “mascată“ de ceaţă

Deşi biserica trebuia terminată la roşu până la sfinţire, acest lucru nu s-a întâmplat, deşi şantierul a înghiţit până acum în jur de 125 de milioane €. Mai mult, pentru că nu a finalizat sistemul de protecţie la incendiu, dar a organizat totuşi sfinţirea, constructorul a primit şi o amendă de 10.000 de lei de la ISU. Noroc că imensul edificiu era învăluit în ceaţă, aşa încât lumea nu a putut să vadă că acoperişul mai are până să fie finalizat. Cei care au reuşit să ajungă în curte, au fost ţinuţi în ţarcuri ca nu cumva să cadă din greşeală în vreo groapă, esplanada din faţa bisericii neavând terminate subteranele.

Credincioşii au aşteptat  ore în şir să se roage  la moaşte
Credincioşii au aşteptat ore în şir să se roage la moaşte

Acest lucru nu a împiedicat oamenii veniţi de departe să fie mândri de catedrala lor. “Nu simţim frigul şi nici foamea pentru că vrem să fim părtaşi la mândria de a avea o astfel de biserică. Este imensă ca şi dragostea noastră de Dumnezeu. Dragostea pentru Dumnezeu merită o astfel de biserică uriaşă”, ne-a spus Vasile Bocicorec care călăuzea în jurul catedralei un grup de 20 de oameni veniţi tocmai din Valea Chioarului. Din când în când, oamenii îşi pierdeau răbdarea din cauza frigului şi a timpului petrecut la coadă şi forţau cordonul jandarmilor, dar nici un eveniment nu a degenerat, preoţii care îi aveau în grijă potolind spiritele. Mândru este şi Ion Popşor, care împreună cu un grup de enoriaşi din mai multe zone, Covasna, Braşov, Constanţa şi Prahova de abia aştepta să intre în catedrală. “Nu există frig să ne răpună iubirea de Dumnezeu”, spune pătimaş bărbatul.

Preotul constănţean George Ciulei a scăpat nevătămat
Preotul constănţean George Ciulei a scăpat nevătămat

Cât de greu a fost pentru enoriaşi e şi bilanţul furnizat de serviciile de urgenţă: până la lăsarea serii, 85 de persoane au avut nevoie de intervenţia medicilor, trei dintre ele fiind transportate la spital. Cele mai frecvente solicitări au fost pentru lipotimii. În timpul slujbei de sfinţire a Catedralei a avut loc şi un incident care a speriat pelerinii: George Ciulei, un preot din judeţul Constanţa, şi-a dat foc la hainele de pe el în faţa catedralei, în semn de protest că nu e primit de patriarh. El consideră că a fost caterisit în mod injust din cauza unui accident rutier petrecut în 2015. Jandarmii au aşteptat să-şi smulgă speriat hainele, după care l-au ridicat şi l-au dus la secţie. După slujbă, Patriahia Română a dat vizavi, la Hotelul Mariott, o masă pentru 300 de VIP-uri. Meniul a conţinut multe delicatese, fiind zi cu dezlegare la peşte şi vin. 

Politicienii, foști și actuali, n-au lipsit de la sfințire

Sorin Oprescu şi Marian Vanghelie, doi foşti primari  penali
Sorin Oprescu şi Marian Vanghelie, doi foşti primari penali

Avalanșă de VIP-uri la sfințirea Catedralei Mântuirea Neamului. Vechi sau noi, uitați sau la modă, politicienii și oamenii de afaceri și-au pus țoalele fine și botinele simandicoase și au venit la biserică!

Victor Ponta, mai rotunjor. Victor Ciorbea, neschimbat
Victor Ponta, mai rotunjor. Victor Ciorbea, neschimbat

Fostul primar general al Capitalei, actualmente șef de clinică la Spitalul Universitar, Sorin Oprescu nu a ratat ocazia de a fi văzut la un astfel de eveniment, rugându-se probabil pentru gloria de odinioară. Fostul premier Victor Ponta, acum președinte de partid, a fost de departe cel mai vesel VIP prezent la sfințirea Catedralei Mântuirea Neamului, de parcă s-au întors vremurile în care deținea puterea.

Gigi Becali, gălăgios ca de obicei
Gigi Becali, gălăgios ca de obicei

Cel mai gălăgios, ca de obicei, a fost Gigi Becali, care a venit cu mama, și încă de pe scări se umfla în pepeni că a donat două milioane de euro pentru ridicarea bisericii-emblemă a României. Cea mai importantă apariție din partea Guvernului a fost premierul Viorica Dăncilă însoțită, fapt rar, de jumătatea sa.

Viorica Dăncilă împreună cu soţul
Viorica Dăncilă împreună cu soţul

La biserică a ajuns și fostul primar al sectorului 5, controversatul Daniel Marian Vanghelie. Și el s-a mândrit că este printre marii donatori privați, sperând probabil la iertarea păcatelor. Una dintre aparițiile surpriză a fost ieșirea dintr-un anonimat prelungit a lui Victor Ciorbea, actualul ocupant al scaunului de Avocat al Poporului. Atitudinea lui foarte serioasă și încrâncenată a fost remarcată de toți.

Catedrala în cifre

  • Lungime - 126,10 m
  • Lăţimea - 67,70 m
  • Înălţimea - 120,00 m până la baza crucii de pe turla principală (crucea va avea încă 7 metri)
  • Suprafaţa totală construită la sol – 13.668,50 mp
  • Aria totală desfăşurată construită -52.529,20 mp
  • Aria utilă totală -36.897,96 mp
  • 8 lifturi vor duce la terasa de pe cupola principală
  • Are 6 clopote, cel mai mare fiind unul de 25 de tone, care are 3 metri înălţime şi tot atât lăţime, pe care e încrustat chipul Patriarhului Daniel.

Patriarhul Daniel nu lasă nimic în voia Domnului

Un Mercedes, un Audi şi un BMW i-au aşteptat pe înalţii  prelaţi după slujbă
Un Mercedes, un Audi şi un BMW i-au aşteptat pe înalţii prelaţi după slujbă

Fețele bisericești nu își lasă securitatea și deplasarea în plata Domnului. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut parte de un dispozitiv de pază îndârjit care să nu permită nici o atingere din partea poporului. Și la sosire, și la plecare, Preasfinţia Sa a fost înconjurat de numeroși agenți în civil, iar mașinile de lux, Mercedes, BMW şi Audi, care-l aşteptau la scară, te trimiteau cu gândul la un salon auto, nu la sfinţirea unei biserici. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Spovedanie foto Ziarul Lumina jpg
image
image
image
image
image
image
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net