Romprest anunţă că reia activitatea de ridicare a deşeurilor din sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand susține că va cere rezilierea contractului

Ultima actualizare:

    Foto: Arhivă personală
Foto: Arhivă personală

Operatorul de salubritate Romprest a anunţat, sâmbătă seară, că va mobiliza imediat toate resursele alocate serviciului pentru golirea autospecialelor încărcate cu deşeuri în staţiile de sortare aparţinând altor trei companii partenere.

„Romprest va mobiliza imediat toate resursele alocate serviciului pentru ca, pe măsură ce autospecialele se vor descărca la staţia de sortare, să intre în program de colectare a deşeurilor care s-au acumulat în sector începând cu data de 1 iunie 2021, dată la care accesul la staţiile de sortare agreate a fost interzis”, a transmis firma de salubritate.

Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand anunţă, după ce Romprest a anunţat că reia activitatea de salubrizare în sector, că Primăria va depune plângeri penale pentru infracţiunea de şantaj acţionarilor Romprest şi va cere ridicarea licenţei. De asemenea, va cere rezilierea contractului cu această companie.

La începutul acestei luni, operatorul de salubritate Romprest a anunţat, din nou, că nu mai ridică gunoiul din Sectorul 1, din motive financiare. Romprest acuză că „în mandatul actualului primar, aplicarea clauzelor contractului şi a prevederilor legale este discreţionară”.

Ei fac apel la populaţie şi la Poliţia locală pentru ca acestea să-i sprijine pe angajaţii de la salubritate în demersul de a reintra în regim normal de colectare.

„Refuzul nejustificat la plata facturilor pentru servicii confirmate, în perioada iulie-decembrie 2020, şi plata discreţionara a prestaţiilor, respectiv jumătate din prestaţia lunară a activităţilor de salubrizare stradală, în perioada ianuarie-martie 2021, au dus la acumularea unui debit restant de peste 120 milioane lei, din care 96 milioane datorie istorică aferentă prestaţiilor din anul 2020 şi 24 milioane aferente prestaţiilor din anul 2021.

Facturi aferente unora dintre prestaţiile din anul 2020 înregistrează depăşiri ale termenelor de scadenţă de peste 200 de zile”, afirmă compania.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
teren de fotbal jpg
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net