România, singura ţară din Est care a scăpat, cu sânge, de comunism

6-act-1-4col-revolutie-timisoara-9.jpg

Zeci de mii de timişoreni au ocupat Piaţa Operei, actuala Piaţa Victoriei

Pare incredibil, dar se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989, ce a schimbat radical destinul ţării, dar şi al zecilor de milioane de români. Click! vă propune un serial în care vor fi rememorate principalele repere ale acelei săptămâni de graţie ce a spulberat regimul comunist şi pe liderul acestuia, ce părea de neclintit, Nicolae Ceauşescu. Iar începutul acelei mişcări revoluţionare a fost în Timişoara, pe 15 şi mai ales, 16 decembrie 1989.

1989 a fost anul prăbuşirii „lagărului comunist” din Estul Europei, prăbuşire încurajată de politica de deschidere şi schimbare promovată de liderul URSS, Mihai Gorbaciov. Începând încă de la sfârşitul primăverii acelui an, rând pe rând, ţările aflate după Al Doilea Război Mondial sub influenţa Uniunii Sovietice şi-au căutat drumul spre libertate.

Ungaria dădea jos, în luna mai, gardul despărţitor de la graniţa cu Austria, iar în august permitea cetăţenilor ei să călătorească în Vest. În luna iunie, în Polonia, celebrul sindicat Solidaritatea, avându-l în frunte, de un deceniu, pe Lech Walesa – dar şi sprijinul privilegiat al Papei Ioan Paul al II-lea, conaţionalul lor – câştiga alegerile parlamentare, instaurându-se primul guvern necomunist de după 1945. În Cehia, aşa-numita „Revoluţia de catifea”, prin ample manifestaţii, a dus, în noiembrie, la demisia guvernului comunist şi la alegerea, spre finalul anului, a faimosului scriitor dizident Vaclav Havel ca preşedinte al ţării.

În Bulgaria, la 10 noiembrie, bătrânul lider Todor Jivkov, la 78 de ani, este dat la o parte chiar de tovarăşii comunişti, dar „gorbaciovişti”, pentru ca o lună mai târziu să fie acceptate prin lege pluripartitismul şi alegerile libere. Sigur, atenţia lumii a fost captată de căderea Zidului Berlinului, prefigurată în 9 noiembrie prin anunţul autorităţilor că est-berlinezii pot trece liber în zona occidentală a oraşului divizat de odiosul Zid vreme de aproape trei decenii şi care anticipa unificarea Germaniei, survenită aproape un an mai târziu, în 3 octombrie 1990.

Doar în România lucrurile păreau, aparent, neschimbate. Mai mult decât atât, între 20-24 noiembrie 1989 avea loc Congresul al 14-lea al PCR care-l realesese în unanimitate secretar general pe Nicolae Ceauşescu. Adică, „lider maxim” aşa cum era de 24 de ani şi jumătate. În plus, într-o cuvântare de 6 ore, Ceauşescu, pe lângă lauda adusă dezvoltării ţării şi planurilor pentru viitorul cincinal, înfiera cu reală „mânie proletară” cursul eronat pe care se înscriseseră unele ţări socialiste, militând energic pentru „neamestecul în treburile interne ale fiecărui stat”. Adică, treburile lui interne, câtă vreme ţara era propria lui moşie. 

6-act-2-2col-revolutie-timisoara-1.jpg

Muncitorii din fabrici s-au alăturat protestatarilor

Dar informaţii, ştiri, zvonuri, ajungeau şi la români, aduse mai ales pe undele radio ale unor posturi ca Europa Liberă sau Vocea Americii, de cunoştinţe aflate chiar în ţările socialiste ce o luaseră deja pe drumul schimbării, de programele tv ale celor mai norocoşi prin poziţia geografică să prindă şi alte posturi decât cel românesc redus la 2-3 ore. Apoi, sigur, a fost vorba şi de întâlnirea din 2-3 decembrie 1989 de la Malta, între Gorbaciov, liderul URSS şi George Bush senior, preşedintele SUA unde s-a tot spus că s-a dat „verde” şi schimbării lui Ceauşescu din România. Din păcate, schimbarea nu a fost de catifea, ci a avut nevoie de gloanţe, sânge, morţi nevinovaţi, asasini necunoscuţi şi un întreg, pare-se, scenariu ce avea nevoie de sacrificiul românilor inocenţi.

untitled-1.jpg

În 16 decembrie, câteva zeci de persoane erau lângă casa pastorului Laszlo Tökes

Şi de un pretext, ca un moment zero. Iar acesta a venit, iniţial, pe 15 decembrie, data limită la care un pastor reformat din Timişoara, Laszlo Tökes, trebuia să elibereze parohia şi casa parohială pentru a fi mutat în Mineu, judeţul Sălaj, în urma cererii Episcopiei Reformate Oradea. Atunci, câteva zeci de persoane s-au adunat în faţa casei acestuia ca să protesteze contra acelei măsuri. De fapt, era un protest mut, dat fiind că cei adunaţi acolo nu s-au manifestat în nici un mod, fiind dispersaţi de miliţieni spre miezul nopţii. Mai mult decât atât, conform unor mărturii apărute în ziarul „Adevărul”, Tokes însuşi i-a rugat pe oameni să plece, pentru că acţiunea lor le-ar face mai mult rău lui şi soţiei. Dar pretextul era deja găsit. Şi a urmat ziua de 16 decembrie!

Citiţi mâine „Timişoara  - represiunea şi sângele a 72 de victime”

 

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1