Restricţii pe Autostrada Soarelui, în weekend, pentru maşinile de peste 3,5 tone

Ultima actualizare:

    Restricțiile intră în vigoare de la 1 iulie
Restricțiile intră în vigoare de la 1 iulie

Maşinile de peste 3,5 tone vor avea interdicţie să circule, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între anumite ore, din 1 iulie până în 31 august, anunță Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. Aceleaşi restricţii sunt aplicate şi pe DN 39 Agigea-Mangalia şi DN 22C Murfatlar-Cernavodă, pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a anunţat, joi, că circulaţia vehiculelor se desfășoară restricţionat pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene.

Astfel, începând din 1 iulie şi până în 31 august, circulaţia pe autostrada A2 Bucureşti - Fundulea - Lehliu - Feteşti - Murfatlar va fi interzisă în weekend pentru vehiculele de peste 3,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane. Traficul va fi restricţionat pe sectorul Bucureşti-Constanţa în zilele de vineri, între orele 12.00 şi 24.00 şi sâmbătă, între orele 06.00 şi 14.00, pe sectorul Constanţa-Bucureşti - duminică, între orele 12.00 şi 24.00, iar pe sectorul Feteşti-Cernavodă, tot duminică, între orele 12.00 şi 24.00.

Restricţii de trafic vor fi, din 1 iulie până în 31 august, şi pe DN 39 Agigea-Mangalia şi DN 22C Murfatlar-Cernavodă, pentru maşinile de peste 7,5 tone.

Pe DN 39, în ambele sensuri, maşinile cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone vor avea interdicţie să circule vineri, între orele 12.00 şi 22.00, sâmbătă şi duminică, între orele 06.00 şi 22.00.

Pe DN 22C, restricţia va fi aplicată doar pe sensul de mers Murfatlar - Cernavodă, în zilele de duminică, între orele 12.00 şi 24.00.

Prin HG 1777/2004 a fost introdusă restricţia de circulaţie pe unele sectoare de drumuri naţionale europene pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de sâmbătă şi duminică, în anumite perioadele din an şi între anumite ore. Restricţia se aplică şi în zilele de sărbătoare legală, în tot cursul anului, între orele 06.00 şi 22.00.

De la aceste prevederi sunt exceptate vehiculele Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, serviciilor de ambulanţă, serviciilor pentru situaţii de urgenţă, cele care efectuează transporturi în interesul NATO, vehiculele deţinute de instituţii ale statului cu atribuţii în securitatea şi siguranţa naţională, precum şi maşinile CNADNR.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
tractorul brasov jpg
image
image
image
image
image
image
bebelus jpg
pensie jpeg
invitatie de nunta jpg
Prințul William în noiembrie 2023  foto   GettyImages jpg
eruptie vulcan jpg
bataie bici campanie sibiu jpg
image png
scoala fara elevi jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net