Regele Mihai I: “Sper ca justiţia să soluţioneze în cel mai just şi rapid mod cazul Principesei Irina”

Ultima actualizare:

UPDATE. 11.40

Regele Mihai I și întreaga familie regală speră că justiția din SUA și instanțele din Oregon vor soluționa în cel mai just și mai rapid mod cu putință cazul principesei Irina.

“Majestatea Sa Regele Mihai I a luat cunoștință cu profundă tristețe despre evenimentele legate de Principesa Irina a României, fiica sa. Majestatea Sa și întreaga Familie Regală speră că justiția americană și instanțele Statului Oregon vor soluționa în cel mai just și mai rapid mod cu putință acest caz”, se arată într-un comunicat remis Mediafax, de Biroul de Presă al Majestăţii Sale Regelui Mihai I.

Regele Mihai I speră, de asemenea, ca prezumția de nevinovăție să funcționeze, “așa cum este legal și moral, de la început și până la sfârșitul acestui nefericit eveniment”, se mai arată în comunicat.

Poliţiştii federali i-au arestat, joi, pe John Wesley Walker (67 de ani), fost adjunct de şerif în ţinutul Coos, pe Irina Walker (60 de ani), cunoscută şi sub numele de Irina Kreuger, şi alte 16 persoane în Oregon şi Washington. John Wesley şi Irina Walker sunt acuzaţi, împreună cu alte patru persoane, de organizarea de pariuri ilegale, notează kgw.com, citat de adevarul.ro.

Principesa Irina şi soţul său mai sunt inculpaţi, alături de alte 12 persoane, pentru încălcarea legislaţiei privind protecţia animalelor prin organizarea a cel puţin zece lupte ilegale de cocoşi între 1 aprilie 2012 şi 19 mai 2013. “Luptele de cocoşi sunt ilegale, atât în conformitate cu legislaţia federală, cât şi cu legislaţiile tuturor celor 50 de state”, a declarat Amanda Marshall, procuror al statului Oregon, citată de oregonlive.com.

“Nu doar că sunt o practică barbară, dar luptele de cocoşi pun în pericol sănătatea şi siguranţa publică şi facilitează săvârşirea de alte fapte ilegale”, a adăugat procurorul.

Fiecare dintre capetele de acuzare prevede o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare şi o amendă de 250.000 de dolari. În cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, soţii Walker riscă să-şi piardă şi ferma din Irrigon, în ţinutul Morrow, statul Oregon.

John Wesley Walker a lucrat pentru poliţia ţinutului Coos de la 1 august 1998 şi până la 30 iunie 2003, potrivit departamentului de resurse umane al ţinutului.

Regele Mihai şi Regina Ana au participat la botezul Prinţesei Irina în Portland, în 1987. La acea vreme, ea şi primul ei soţ, John Kreuger, creşteau cai.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ion Tiriac (Sportpictures) jpg
image
image
image
image
image
image
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net