Reales pentru a cincea oară, un primar din Sălaj a fost condamnat definitiv pentru abuz în serviciu

primar.jpg

primar septimiu turcas semileu silvaniei
Septimiu Ţurcaş (foto dreapta), alături de ministrul Lucian Bode şi prefectul Virgil Ţurcaş (foto centru)
Foto: adevarul.ro

La doar două luni după ce a fost reales în funcţia de primar al oraşului Şimleu Silvaniei, Septimiu Ţurcaş a fost condamnat definitiv într-un dosar de corupţie. Chiar dacă a spus, în iulie, că va demisiona dacă va fi găsit vinovat, edilul nu și-a ținut, deocamdată, promisiunea.

În iulie 2020, Tribunalul Maramureș a dat o primă sentință în dosarul în care Septimiu Ţurcaş, pe atunci aflat la al patrulea mandat în fruntea comunității din Şimleul Silvaniei. Instanța l-a condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de cinci ani. Nemulțumit, edilul a făcut recurs.

Nici de această data nu a avut noroc, întrucât Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul pe care Septimiu Țurcaș l-a făcut împotriva sentinţei din iulie 2020. Instanța a menținut pedeapsa. Pe durata termenului de încercare, Ţurcaş trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Sălaj; să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

”Îmi voi pune demisia pe masă în secunda următoare”

În luna iulie, la o zi după soluţia primei instanţei, primarul din Şimleu a postat un mesaj pe reţelele de socializare, în care susţinea că este nevinovat, exprimându-şi convingerea că sentinţa definitivă îi va fi favorabilă. ”În caz contrar, nu voi da ocazia nimănui să mă demită, ci îmi voi pune demisia pe masă în secunda următoare”, spunea el la acea vreme. Septimiu Ţurcaş a demisionat din PNL, al cărui membru era, şi a candidat ca independent la alegerile din 27 septembrie, bucurându-se, însă, de susţinerea liberalilor. A câştigat, astfel, al cincilea mandat de primar.

Mandatul primarului din Șimleul Silvaniei va înceta   

Deocamdată, însă, primarul nu a demisionat. Conform Codului Administrativ, mandatul primarului încetează, de drept, în cazul unei condamnări prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei.

 

Aflați ce acuzații i s-au adus primarului Septimiu Țurcaș din adevarul.ro.

Loading...
 
 

Citește și