Raluca Turcan: «Nepoţii şi iubitele să-şi vadă de drum». Ce planuri are guvernul pentru bugetari

4-1-3col_inquam_photos_ilona_andrei.jpg

Vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru, au început curăţenia în aparatul de stat

Vin vremuri grele pentru angajaţii la stat. Deficitul bugetar poate fi menţinut la un nivel de 4% din Produsul Intern Brut şi în 2020, dacă se iau câteva măsuri „de bun simţ”. Guvernul ia în calcul îngheţarea salariilor demnitarilor la nivelul actual şi concedierea funcţionarilor care şi-au obţinut posturile pe grade de rudenie sau a celor fără experienţă.

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că în perioada următoare vor fi făcute evaluări pentru fiecare minister în parte pentru ca angajaţii fără experienţă să fie concediaţi, informează adevarul.ro. „Cei care sunt clienţi politici, nepoţi, iubite sau alte legături cu demnitarii vor trebui să-şi vadă de drum. (...) Am vorbit de exemplu cu ministrul Dezvoltării Regionale, care mi-a spus că în interiorul instituţiei pe care o conduce, la nivel de demnitate se face o reducere cu 40%, la nivel de conducere a instituţiei, o reducere cu 30%, iar la nivel de execuţie, o reducere de 20%. Fiecare ministru va veni cu schema lui, pe care o va prezenta prim-ministrului şi va spune acesta care este aparatul de lucru pe care noi îl vrem”, a spus Turcan.

Potrivit ultimelor statistici postate pe data.gov.ro, în august 2018, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, era de 1,19 milioane de persoane, din care 765.063 erau angajaţi în administraţia publică centrală, adică în ministere, autorităţi, consilii şi agenţii de stat, Parlament, Administraţia prezidenţială, institute, unităţi sanitare şi de învăţământ şi case de pensii şi de şomaj sau ajutoare sociale. Acestora li se adaugă alte 428.358 de persoane plătite din fondurile autorităţilor publice locale, cum ar fi unităţi de învăţământ preuniversitar, autorităţi executive locale şi unităţi sanitare finanţate de primării. Raportat la o restructurare de 20% din numărul angajaţilor administraţiei publice centrale (cei 765.000) înseamnă că, în urma evaluărilor efectuate de Guvern 153.000 de angajaţi ai statului vor fi puşi pe liber.  

Concedierea unei părţi din angajaţii statului nu este însă singura măsură luată în calcul de Executiv pentru diminuarea cheltuielilor statului. Premierul Ludovic Orban a declarat că Guvernul va îngheţa salariile demnitarilor la nivelul aflat în plată în prezent. ”Ştiţi foarte bine că veniturile, indemnizaţiile celor care ocupă funcţii de demnitate publică sunt plătite în raport cu salariul minim pe economie. Şi ce decizie am luat: se va majora salariul minim pe economie, să nu crească şi salariile celor care deţin funcţii de demnitate publică”, a declarat Ludovic Orban. Indemnizaţiile acestora se raportează la salariul minim brut pe economie aflat în plată indexat cu un anumit coeficient, în funcţie de importanţa postului ocupat. Astfel, cel mai mic coeficient, care înseamnă de 3 ori salariul minim pe economie, este acordat viceprimarilor comunelor mici, iar cel mai mare preşedintelui României, de 12 ori salariul minim pe economie. Miniştrii primesc de 10,5 ori salariul minim pe economie, prefecţii, senatorii şi deputaţii au de 9 ori salariul minim, iar subsecretarii de stat de 7 ori.

Cîţu vrea eliminarea pensiillor speciale

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat că pensiile speciale vor fi eliminate, iar acest lucru se va întâmpla în Parlament, prin proiect de lege. „Eu am un proiect în Parlament de eliminare a pensiilor speciale în afara celor pentru militari. PSD a votat împotrivă. (...) Nu e nimeni mai special în România. Toţi plătim contribuţii”, a spus Cîţu. În prezent, numărul beneficiarilor de pensii speciale este de circa 9.300 de persoane, cele mai mari venituri lunare fiind obţinute de magistraţi (peste 18.500 lei pensie medie lunară). Până una-alta, Cîţu a venit ieri în faţa Senatului pentru a da piept cu moţiunea simplă „Guvernare PNL-numele tău este austeritate”, depusă de PSD. Deşi moţiunea a trecut, Cîţu a spus că nu-şi dă demisia decât dacă PNL şi Orban  i-o cer.

Loading...
ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1