Rabla aduce 21.000 de mașini noi în 2018. Bani mai mulți pentru vehicule electrice

Ultima actualizare:

    Grațiela Gavrilescu a verificat oferta producătorilor auto de pe piața din România
Grațiela Gavrilescu a verificat oferta producătorilor auto de pe piața din România

Cu aproape o lună mai repede decât anul trecut, Ministerul Mediului a dat startul programului național de înnoire a parcului auto. În 2018, românii vor putea cumpăra cu ajutor de stat 19.000 de autovehicule alimentate cu combustibili fosili și 2.000 de autovehicule nepoluante. Iată care sunt noutățile programelor Rabla!

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a dat joi startul campaniei 2018 de înnoire a parcului auto cu bani de la stat, anunțând că rablele care vor fi predate la casat nu mai trebuie să aibă ITP valabilă. Autoritățile au eliminat această prevedere din regulamentul programului Rabla, pentru a permite românilor să aplice pentru autovehicule noi. În acest an, prin „Rabla” vor putea fi achiziționate 19.000 de mașini, iar prima de casare rămâne la 6.500 de lei. Suplimentar, beneficiarii voucherelor pot obține reduceri din prețul de achiziție dacă autovehiculele cumpărate au un nivel al emisiilor de cel mult 98 grame de dioxid de carbon pe kilometru (1.000 de lei bonus) sau dacă mașinile noi au sistem de propulsie hibrid (1.700 de lei bonus).

Însă, în 2018 autoritățile de mediu încurajează achiziția de mașini 100% electrice sau hibride cu încărcare la priză, bugetul alocat fiind pentru 2.000 de unități. Prima de casare este de 45.000 de lei pentru modelele 100% electrice și de 20.000 de lei pentru modelele hibrid.


    Modelul electric Kia Soul vine în două variante și costă între 33.600 și 35.600 de euro. Prima de casare e sub 9.800 de euro
Modelul electric Kia Soul vine în două variante și costă între 33.600 și 35.600 de euro. Prima de casare e sub 9.800 de euro

Chiar dacă vehiculele electrice sunt tot mai atractive pentru români (514 bucăți livrate în 2017, față de 40 în 2016), problemele de mediu ale României nu se rezolvă cu acest program guvernamental. În acest moment, programele de înnoire a parcului auto aduc un beneficiu mai degrabă producătorilor de autovehicule, și mai puțin mediului înconjurător. Singurul instrument care protejează populația de emisiile nocive este taxa auto, la care autoritățile lucrează în acest sens, numai că datele care au „respirat” în presă nu sunt reale. „Ceea ce s-a vehiculat în presă nu este adevărat. Nici măcar nu ne-am gândit la valorile respective, fiindcă deocamdată grupul de lucru nu și-a finalizat punctul de vedere, pentru că înseamnă multe studii pe care trebuie să le facem. Nu este vorba de nici un fel de taxă de mediu, de poluare, sau cum s-o mai numi ea, în perioada următoare, și nicidecum valorile care s-au vehiculat. Sunt speculații. Nu avem termen limită, pentru că ne dorim foarte mult ca atunci când ieșim cu o formulă, aceea să fie una realistă, comparabilă cu ceea ce se întâmplă în alte țări ale Uniunii Europene și din care să reiasă clar că cel care poluează plătește”, a declarat Grațiela Gavrilescu.

Documente necesare pentru casare

Actul de identitate al solicitantului şi, după caz, al proprietarului rablei care a cedat prima de casare;Certificatul de înmatriculare al autoturismului uzat, în original şi copie legalizată;Cartea de identitate a autovehiculului uzat, în original şi copie legalizată;Certificatul de atestare fiscală (în original), din care rezultă că nu există restanţe către bugetul local, emis de către autoritatea publică locală (primărie). În cazul cesiunii primei de casare, este necesar şi un certificat de atestare fiscală emis pentru proprietar;Declaraţie pe proprie răspundere, prin care solicitantul se angajează să cumpere o maşina nouă de la dealer.

După ce primeşte aceste documente, dealerul auto eliberează nota de înscriere, după care începe procedura de casare a rablei.


    6.500 de lei e valoarea primei de casare în 2018
6.500 de lei e valoarea primei de casare în 2018

În termen de 30 de zile de la obţinerea notei de înscriere, cei interesaţi trebuie să caseze maşina veche şi să depună dosarul complet la dealer.

Locurile de joacă, pavate cu anvelope uzate

Cele două programe guvernamentale au fost lansate ieri de ministrul mediului, Grațiela Gavrilescu, în incinta societății Remat Sud din Capitală. În cadrul evenimentului, reprezentații companiei au explicat că în prezent pot recicla circa 95% din componentele unei rable. După îndepărtarea tuturor componentelor electrice, din sticlă și periculoase (bateria auto, cablurile electrice, geamurile), caroseria este compactată. Anvelopele sunt reciclate separat, fiind trecute prin mai multe etape de tocare. În final se obțin niște granule din cauciuc, care sunt folosite la fabricarea unor pavaje speciale pentru locurile de joacă.

În cadrul evenimentului de ieri, Grațiela Gavrilescu a promis că ministerul va demara un program de sprijin financiar pentru companiile care activează în industria reciclării.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Evghenia Gutul Vladimir Putin FOTO Facebook jpeg
image
image
image
image
image
image
printul philip meghan markle colaj gettyimages jpg
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net