Puşcăriaşii vasluieni se recăsătoresc ca să aibă parte de sex

Ultima actualizare:

Trei din cele cinci căsători oficiate în acest an în Penitenciarul Vaslui de către ofiţerul stării civile din cadrul Primăriei Vaslui au fost precedate de divorţuri, deţinuţii însurându-se, de fapt, cu fostele soţii pentru a putea beneficia de dreptul la camera intimă din interiorul puşcăriei, anunță Mediafax.

Astfel, faţă de celelalte persoane private de libertate, care nu au dreptul la vizite intime decât odată la minim trei-patru luni cu condiţia să muncească şi să participe la activităţi cultural-educative, deţinuţii care se căsătoresc în penitenciar se pot bucura de o vizita intimă de 48 de ore după cununia civilă şi apoi de câte o vizită două ore în fiecare lună, timp de un an.

" Pentru unele persoane private de libertate divorţul şi recăsătoria cu fosta soţie a devenit o practică. Unii dintre deţinuţi au ajuns şi la trei-patru căsătorii de când se află în penitenciar. Nu le putem interzice acest lucru, aşa că profită din plin de acea prevedere legală care le dă dreptul la vizite intime după căsătorie mai mult decât la celelalte persoane private de libertate", a declarat pentru Mediafax, Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui.

Pe lângă vizita intimă de 48 de ore acordată imediat după oficierea căsătoriei, deţinuţii miri pot sărbători evenimentul, timp de o oră, cu până la zece invitaţi, inclusiv din exteriorul penitenciarului, într-un spaţiu special amenajat, unde au voie să servească dulciuri şi suc.

image
image
image
image
image
image
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net