Psiholog şcolar: «Nu cred că, în pauze, copiii vor respecta distanţa de un metru»

Ultima actualizare:
Asemenea imagini de la deschiderea anului şcolar vor deveni o amintire
Asemenea imagini de la deschiderea anului şcolar vor deveni o amintire

Revenirea în bănci după pauza impusă de pandemie şi după vacanţa de vară va fi o provocare pentru copii şi, deopotrivă, pentru profesori.

Cei mai mulţi părinţi au optat, potrivit unui sondaj dat publicităţii de Ministerul Educaţiei, pentru prezenţa fizică la şcoală a copiilor. Psihologul şcolar Loredana Stroiuleasa e de părere că regulile de care depinde siguranţa sanitară vor fi foarte greu de respectat. Ea aminteşte că la şcoală vor veni şi copii ai căror părinţi cred că pericolul SARS-CoV-2 nu există, dar şi puşti care se spală de zeci de ori pe mâini şi văd pericole peste tot. Profesorii au la rândul lor temeri şi se vor afla la catedră, în anumite şcoli, de dimineaţa până seara, cu scurte pauze de cinci minute, care le ajung doar să schimbe sala de clasă. “Dascălii vor pleca dimineaţa spre şcoală ca la război, aşa mă aştept să fie“, spune psihologul pentru adevarul.ro. „Principala provocare va fi distanţarea fizică. Puştii sunt îndrumaţi să socializeze, fiindcă sunt generaţia telefoanelor”, explică psihologul. 

“Până acum, îi spuneam unui copil: «Ieşi afară şi joacă-te!». Apoi i-am spus: «Stai în casă şi fă-ţi orele online!». Acum o să-l sfătuim: «Mergi la şcoală şi nu ai voie să-ţi iei colegii în braţe».  Suntem un popor care pune accent pe zâmbet, pe îmbrăţişare, pe gestul de a da mâna. Şi eu, ca profesor, mergeam la clase şi săreau copiii  pe mine, ne îmbrăţişam, în condiţiile în care eram profesor doar la o materie. Eu cred că toţi vor avea un şoc emoţional. Când efectiv trebuie să pui în practică e foarte greu. Eu nu cred că, în pauze, elevii chiar vor sta la un metru distanţă“, adaugă Stroiuleasa. Cât despre panourile de siguranţă din plexiglas, adoptate deja ca o soluţie de anumite şcoli, psihologul crede că „arată sinistru“ şi că vor avea un impact negativ asupra celor mici.


    Asemenea imagini de la deschiderea anului şcolar vor deveni o amintireFoto: adevarul.ro
Asemenea imagini de la deschiderea anului şcolar vor deveni o amintireFoto: adevarul.ro
image
image
image
image
image
image
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
laleaua pestrita jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net