Protestele le-au adus profit

Ultima actualizare:

    Şi comercianţii de drapele au  dus-o bine. Protestatarii au avut  în fiecare seară steaguri tricolore  pe care le-au fluturat în piaţă (Fotografii: Marian Vilău)
Şi comercianţii de drapele au dus-o bine. Protestatarii au avut în fiecare seară steaguri tricolore pe care le-au fluturat în piaţă (Fotografii: Marian Vilău)

Protest, protest dar gâtul se usucă, mâinile şi picioarele degeră, burţile chiorăie. Mitingul din Piaţa Universităţii a umplut buzunarele comercianţilor din zonă, aducându-le câştiguri frumuşele. Cei mai fericiţi au fost cei care vindeau mâncare şi băutură.

Este ora 21.00 şi în cafeneaua din pasajul de la Universitate, vuietul mulţimii se aude din ce în ce mai tare. "Dă-mi o savarină să mă îndulcesc", "Bagă un whisky dublu, să simt că trăiesc", "Dă şi mie şase sandwich-uri calde cu de toate", sunt câteva dintre comenzile care se aud din toate părţile.

În cafeneaua din Pasajul Universităţii au călcat mulţi clienţi în primele cinci zile de revoltă

simeon stalpnicul png

În sala ticsită-ochi, fumul poţi să-l tai cu cuţitul, peste tot sunt lozinci, portavoci, dovezi ale faptului că o parte din protestatarii de sus au făcut o pauză să prindă puteri.

"Eu nu simt că deasupra este scandal, protest sau grevă. Este mai plin ca oricând, cred că am cu 25% mai mulţi clienţi decât în zilele cele mai bune", ne povesteşte, mulţumit, Aurel Ciofliceanu, patronul cafenelei din Pasajul Universităţii.

Cei de la mese se cunosc în mare parte şi îşi dau întâlnire în acelaşi loc, peste o oră, două, trei. Se leagă prietenii, se schimbă numere de telefon. Doar este protest, ce naiba!

Covrigii s-au vândut pe rupte

Un comerciant cu simţul afacerii a îndurat frigul, dar nu ca să protesteze, ci ca să facă bani. Printre protestatarii fioroşi s-au găsit mulţi care au flămânzit scandând lozinci anti guvernamentale.

simeon stalpnicul png

Covrigii lui, îngheţaţi bocnă în frigul de-afară, s-au vândut precum cei calzi, la patiseria din colţ, la prima oră a dimineţii. La final a numărat zeci de bancnote verzi de-un leu, dar şi câteva de cinci lei.

Au înfulecat şaorma de la Colţea şi au dat iama în seminţe

Protestatarii au mâncat pe rupte şaorma la Universitate, chiar în timpul confruntărilor violente dintre jandarmi şi huligani.

simeon stalpnicul png

Comercianţii care au avut curajul să ţină deschis au avut de câştigat. "Hai la seminţe, mamă, hai băieţi, sunt calde. Jos Băsescu, hai la seminţe băieţi, alune!", aşa au strigat luni seară două vânzătoare inspirate din Târgovişte, conform site-ului cronica-gaestiului.ro.

Femeile au profitat de numărul ridicat de protestatari care s-au adunat în faţa Prefecturii Dâmboviţa şi au făcut bani frumoşi.

simeon stalpnicul png

Comercianţii nu au voie să vândă alcool lângă Universitate

Însă veselia nu a ţinut mult, căci autorităţile locale au interzis, de ieri, comercializarea alcoolului în toate localurile, buticurile şi restaurantele care sunt mai aproape de un kilometru de Piaţa Universităţii, între orele 17.00 şi 00.00.

În acelaşi timp, proprietarii de localuri de pe Bulevardul Dacia, Calea Moşilor, Strada Traian şi Calea Călăraşilor nu au voie să vândă alcool în intervalul menţionat. Excepţional, azi, interdicţia e valabilă între Universitate şi Parcul Herăstrău.

Băse, ţi-au scris numele pe toate zidurile!

Românii nemulţumiţi de preşedintele lor au mai găsit o metodă de protest. Vorbele zboară, scrisul rămâne. Aşa că, pe lângă lozincile scandate în pieţele publice, ei au mâzgălit toate zidurile, scările, buticurile şi indicatoarele care le-au ieşit în cale. Ieri, clădirile din Capitală erau pline de mesaje împotriva preşedintelui şi a guvernanţilor.

„Jos Băse", „Băse, lasă-ne" sau „Jos Băsescu şi slugile lui" sunt doar câteva dintre textele inscripţionate la fiecare colţ de stradă cu graffiti, carioci şi cretă colorată.

În Bucureşti, desenele de tip graffiti pe clădiri publice ori private au fost interzise prin hotărâre de consiliu. Cei care sunt prinşi pictând sunt amendaţi cu sume cuprinse între 500 şi 2.500 de lei, conform Legii 554/2003.

Manifestanţii au inventat sloganuri haioase

De şase zile în stradă, protestatarii au avut timp să inventeze sloganuri noi, unele foarte haioase.

Statuia ecvestră a lui Carol I din Piaţa Revoluţiei a fost vandalizată

simeon stalpnicul png

Până şi hulitul "Ieşi afară, javră ordinară!" a fost preluat de manifestanţii din întreaga ţară, ca un fel de imn, iar presa străină l-a tradus şi mai simpatic: "Get out, you miserable dog!".

Un magazin de optică medicală a fost “înfrumuseţat” şi el

simeon stalpnicul png

Demonstranţii folosesc sloganul cu care a câştigat alegerile preşedintele: "Trăiţi invers!", iar cineva a inventat "Ex-Piratu", făcând aluzie la profesia şefului statului. Şi numele fiicei preşedintelui este pomenit: "EBA for president" sau "Protestăm silabisit ca să priceapă şi EBA".

De furia nemulţumiţilor nu a scăpat nici acest chioşc de ziare din Piaţa Universităţii

simeon stalpnicul png

A şasea zi de proteste

Mitinguri în 20 de județe. Mii de români au protestat şi aseară, în 20 de judeţe ale ţării, faţă de reforma din Sănătate şi faţă de sărăcia care îi macină pe zi ce trece. Pentru a şasea zi consecutiv, peste 1.500 de bucureşteni au scandat lozinci împotriva guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.

simeon stalpnicul png

Circa 300 de profesori s-au alăturat ulterior protestatarilor în Piaţa Universităţii, iar studenţii au întregit grupul nemulţumiţilor.

 "Vin studenţii!".Circa o mie de studenţi s-au alăturat protestatarilor din Piaţa Universităţii. Ei au pornit din complexul studenţesc Regie şi s-au oprit la kilometrul zero al Bucureştiului.

simeon stalpnicul png

Numărul tinerilor din campusurile universitare a crescut considerabil de la o seară la alta. Dacă luni, au făcut deplasarea în piaţă 300 de studenţi, ieri numărul lor a fost triplu.

Prinşi cu droguri. Cinci tineri au fost ridicaţi aseară de jandarmi din rândul protestatarilor de la Universitate. Ei aveau asupra lor substanţe halucinogene interzise de lege şi arme albe.

simeon stalpnicul png

Au fost preluaţi de o dubă a Jandarmeriei şi conduşi la o secţie de Poliţie pentru interogatoriu. Un alt tânăr, care a afişat un banner pe care scria: "Legalizaţi marijuana" a fost scos cu forţa dintre manifestanţi de forţele de ordine.

Flash News

 Pagube de 11,6 miliarde de lei după proteste. Primăria Capitalei a terminat de inventariat pagubele produse de protestatarii violenţi, duminică noapte în Bucureşti. Este vorba de peste 11,6 miliarde de lei vechi (270.000 de euro).

Duminică noapte, străzile au fost vandalizate pe o lungime de 6 km. de huliganii care s-au bătut cu jandarmii în centrul oraşului. Daunele pot fi imputate celor vinovaţi, doar în cazul în care vor fi identificaţi şi condamnaţi de o instanţă.

În acest caz, Consiliul General trebuie să se constituie parte civilă în proces şi să ceară daune celor condamnaţi de instanţă.

 Întâlnirea cu Emil Boc a dat chix. "Nu ne-am înţeles pe nimic!", au spus liderii Opoziţiei, la finalul întâlnirii convocate ieri de premierul Emil Boc. USL a cerut renunţarea la alegeri comasate, la demiterea ministrului de Interne Traian Igaş.

Sesiune extraordinară. Liderii USL au cerut o sesiune parlamentară extraordinară, pentru a se discuta problema alegerilor şi situaţia nou creată de protestele prelungite din stradă. Prima şedinţă va avea loc luni, de la ora 13.00, iar cea de-a doua marţi, de la ora 16.00.

Arestat pentru că dădea foc la coşurile de gunoi. Mihai Căpăţână, tânărul arestat pentru acte de vandalism a ajuns după gratii pentru că a incendiat mai multe coşuri de gunoi, a dărâmat câteva jardiniere şi a aruncat cu sticlă în intersecţia str. Cantemir cu Mărăşeşti, provocând scandal public şi tulburând grav ordinea şi liniştea publică. În motivarea judecătorilor sectorului 4 se mai arată că huliganul nu a vrut să colaboreze cu autorităţile şi nici nu a recunoscut faptele de care este acuzat.

Mai citeşte:

Au protestat cu droguri, bâte şi pistoale

Romeo Popescu: «Mi-a ars maşina cu toată marfa în ea»

De la ei aţi învăţat luptele de stradă?

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net