Prognoza meteo, miercuri 11 august. Caniculă în sud, ploi în Moldova și Maramureș

Ultima actualizare:

    În sudul țării va fi caniculă și secetă
În sudul țării va fi caniculă și secetă

Prognoza meteo pentru miercuri, 11 august, anunță vreme caniculară și cod galben de temperaturi ridicate în sud-vestul și sudul țării. Este vorba despre 18 județe dar și municipiul București.

În sud-vestul și sudul țării disconfortul termic va fi ridicat azi, iar local se va înregistra caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade Celsius. Pe alocuri, temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade.


    Codul galben de caniculă aduce în sudul țării temperaturi de până la 38 de grade Celsius Sursa foto: ANM
Codul galben de caniculă aduce în sudul țării temperaturi de până la 38 de grade Celsius Sursa foto: ANM

Potrivit ANM, sunt afectate de Codul galben următoarele județe: Timișoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Târgoviște, Dâmbovița, Gorj, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași și București. 

În vestul,  sud-vestul și sudul țării disconfortul termic se va menține ridicat și în zilele următoare.


    Ploile vor fi zgomotoase, cu fulgere și tuneteSursa foto: ANM
Ploile vor fi zgomotoase, cu fulgere și tuneteSursa foto: ANM

Prognoza meteo, miercuri 11 august. Cod galben de furtuni

Începând cu ora 13.00 și până la ora 23.00, local la munte, în Moldova și în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se vor manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25...40 l/mp. Fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Potrivit ANM sunt vizate județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Suceava, Botoșani, Neamț, iași, Baqcău, Vrancea și anumite zone din Covasna, Buzău și Prahova.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
green 1710328 1280 jpg
2019 07 07 7 dimitrie bolintineanu 1819 1872 54597 jpg
cel mai mic robot lume guinness png
image png
Château d'Armainvilliers jpg
judecatoare pascu jpg
iluzie optica jpg
lufăr webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net