Prognoza meteo, 21 mai 2020. Ploi torențiale în sud. Cod galben de vânt pe litoral

Ultima actualizare:

    Vremea capricioasă aduce ploi, vânt și inundații
Vremea capricioasă aduce ploi, vânt și inundații

Prognoza meteo pentru 21 mai nu vine cu vești tocmai bune, mai ales pentru locuitorii din sudul țării. Azi dimineață, meteorologii au emis o avertizare de vreme instabilă, cu vânt, ploi abundente, descărcări electrice și chiar inundații.

Prognoza meteo, 21 mai 2020. Va ploua torențial în tot sudul țării

Până la ora 23.00, în sudul, centrul și sud-estul țării, precum și în zonele montane vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vțntului și,izolat, va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 15...25l/mp.

AMN a emis două coduri galbene de vânt pentru zona de est a țării, județele Constanța, Tulcea și zona litoralului. Primul cod galben a fost emis la ora 08.00, a vizat județele Constanța și Tulcea și a fost valabil până la ora 12.00. În zonele semnalate s-au înregistrat intensificări ale vântului, local și temporar, cu rafale de 55 – 65 km/oră. Al doilea cod galben va fi valabil între orele 12.00 -15.00, în aceleași regiuni, inclusiv pe litoral. În acest interval, vântul va sufla cu rafale în general de 55-60 km/oră.

Ieri a fost prăpăd în țară. Vremea rea a făcut ravagii

Potrivit Mediafax, ieri, vremea rea a făcut ravagii în opt județe, dar și în București. Cea mai afectată a fost zona Olteniei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
rosii tomate istock jpg
Batrana pensionara bani pensie FOTO Shutterstock jpg
Audieri in dosarul Vlad Pascu la DIICOT  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (7) jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net