Profesorii cer salarii mai mari cu 15%, de la 1 noiembrie sau cu 20%, de la 1 decembrie

Ultima actualizare:

    Profesorii s-au întâlnit joi cu reprezentanții Guvernului
Profesorii s-au întâlnit joi cu reprezentanții Guvernului

Președintele FSE Spiru Haret, Marius Nistor, a declarat, joi, că a solicitat reprezentanților Guvernului realizarea unei creșteri salariale pentru cadrele didactice de 15%, de la 1 noiembrie sau de 20%, de la 1 decembrie 2015, potrivit Agerpres.

„Guvernul a venit și a solicitat o păsuire din partea organizațiilor sindicale din învățământ, o păsuire care să le permită să își facă execuția bugetară pe luna septembrie și, în funcție de lucrurile care vor rezulta în urma acestei execuții bugetare, să ne spună dacă solicitarea noastră, respectiv de creștere a salariilor cu 15%, de la 1 noiembrie 2015, poate fi adoptată de Guvernul României. În situația în care n-ar exista posibilitățile financiare, există o altă variantă din partea noastră: să se accepte o creștere salarială de 20%, cel mai târziu în luna decembrie”, a afirmat Nistor, după întâlnirea dintre sindicatele din învățământ și reprezentanții Guvernului.

Potrivit acestuia, dacă se vor identifica bani la bugetul de stat, atunci se va aplica în noiembrie o creștere salarială de 15%, pe lângă cea de 5%, de la 1 septembrie.

Marius Nistor, președinte FSE „Spiru Haret”
Marius Nistor, președinte FSE „Spiru Haret”

Aplicarea unei creșteri salariale de 15%, de la 1 noiembrie, pe lângă cea care urmează să se primească de la 1 septembrie, de 5%, ar însemna în termeni reali o creștere salarială similară cu ceea ce au primit colegii noștri din sănătate. Un Guvern, dacă dorește să demonstreze că este responsabil, va găsi banii necesari pentru creșterea salarială solicitată de noi”, a mai spus președintele FSE Spiru Haret.

La rândul său, ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Câmpeanu, a declarat, joi, după întâlnirea avută cu sindicatele din învățământ, că salariile cadrelor didactice ar putea fi majorate cu mai mult de 10%, de la 1 decembrie anul curent, dacă vor fi identificate fonduri disponibile în acest sens.

„Guvernul a propus creșteri de salarii de 10%, începând cu 1 decembrie 2015. Este vorba ca tot ceea ce a fost asumat prin acel acord din domeniul educației pentru anul 2016 să fie acordat din decembrie. Am afirmat în numele Guvernului că peste acest 10% tot ceea ce se va regăsi ca fiind disponibil va putea fi adăugat pentru creșteri de salarii în educație”, a afirmat Sorin Câmpeanu.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
Explozie de culoare în Grădina Botanică  FOTO: Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați
gara de nord jpeg
nadia jpg
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net