Profesorii au dat definitivatul: "Nu a fost greu, dar n-am învăţat ce trebuie"

Ultima actualizare:

    Candidații vor putea depune  contestații în 24 şi 25 iulie
Candidații vor putea depune contestații în 24 şi 25 iulie

Aproape 9.000 de profesori au susţinut, ieri, proba scrisă a examenului naţional de definitivare, potrivit Mediafax. Dacă unii au ieşit după prima oră fără să scrie ceva, alţii susţin că testarea nu le-a creat probleme şi se aşteaptă la note mari, rezultatele fiind afişate pe 24 iulie.

Maria, unul dintre candidați, este educatoare la o grădiniţă din Capitală: „Nu a fost greu, însă nu am învăţat eu ce trebuie. Anul trecut, îmi lipseau trei sutimi, am luat 7,97, iar acum am văzut testul şi am zis că nu voi lua notă mare şi nu am mai scris, am predat lucrarea goală ca să nu se spună că nu m-am prezentat”. Definitivatul este un examen care presupune definitivarea în învăţământ, adică statutul de profesor definitiv. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puţin 8 pentru promovarea examenului.

Parteneri

image
image
image
image
image
image
Rione Terra Volcano jpg
cirese advertorial img 4 jpeg
norvegia pixabay jpg
Femeie care bea ceai FOTO Shutterstock
Apartament Cannes Foto Booking jpg
strada slanic prahova jpg
istanbul pixabay jpg
beneficiile jocului la varsta adulta 1536x864 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net