Prof. Bălgrădean: „Cinci bebeluși sunt în stare foarte bună”

Ultima actualizare:

    Prof. Bălgrădean spune că băiețelul adus ieri de la Pitești este în stare gravă
Prof. Bălgrădean spune că băiețelul adus ieri de la Pitești este în stare gravă

Șase bebeluși cu sindrom hemolitic-uremic (SHU) sunt internați, în prezent, la Spitalul „Marie Curie” din Capitală. Patru sunt în stare foarte bună. Micuțul adus miercuri de la Pitești e la Terapie intensivă, în stare gravă.

„Avem șase copii cu SHU. Cinci sunt la Nefrologie, în stare bună. Din aceștia, trei sunt încă pe dializă, dar au o evoluție bună, mănâncă. Ceilalți doi sunt foarte bine, iar, în următoarele zile, vor fi externați”, a declarat prof. dr. Mihaela Bălgrădean, șeful secției Nefrologie, de la „Marie Curie”.

Referitor la băiețelul transferat miercuri de la Spitalul de Pediatrie Pitești, medicul a spus că acesta are insuficiență renală, motiv pentru care i se face dializă. „Când a ajuns la noi avea scaune cu sânge. Peste noapte însă, această problemă s-a ameliorat. I se vor face transfuzii de sânge pentru anemia suferită din cauza pierderilor de sânge. Manifestările acute ale bolii au început de miercuri. În doar patru ore trombocitele i-au scăzut de la 200.000 la 20.000, ca să vă dați seama ce evoluție rapidă are această boală. Din păcate, noi nu putem opri evoluția bolii”, a mai precizat prof. dr. Bălgrădean.

Medicii de la „Marie Curie” așteaptă să sosească la spital un alt copil (11 luni) cu suspiciune de SHU. Micuțul e transferat de la Câmpulung Muscel, județul Argeș, și prezintă simptome asemănătoare cu cele ale SHU.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net