Primele declaraţii ale preotului acuzat de moartea unui bebeluș, după botez: „Nu au spus că e bolnav”

Ultima actualizare:

    Pentru a face botezul, preotul trebuie să afle de la părinți dacă au ok-ul medicului Foto: altarulcredinței.md
Pentru a face botezul, preotul trebuie să afle de la părinți dacă au ok-ul medicului Foto: altarulcredinței.md

Preotul Alexandru Mazarache, cercetat penal în cazul bebeluşului care a murit după slujba botezului, susţine că părinţii nu i-au spus că nou-născutul avea probleme de sănătate.

Preotul Alexandru Mazarache a făcut prima declaraţie după moartea bebelușului Iustin. Acesta a spus că raportul necropsiei îi este favorabil, însă nu l-a dat publicităţii pentru că a fost informat de avocatul său că datele nu sunt publice.

Preotul susține că micuțul ar fi fost bolnav

„Eu n-am dat publicităţii niciun raport. Partea cealaltă a dat. Eu nu mi-am permis să fac asta chiar dacă erau probele indubitabil în favoarea mea. (…) Eu ştiu să fac un botez. N-a fost primul botez. (…) Nu numai că nu au spus că este bolnav, dar şi acum afirmă că copilul acesta a fost perfect sănătos, deşi IML arăta clar bolile de care suferea copilul.

Vor să scoată pe toată lumea vinovată, mai puţin pe ei. Eu nu caut vina nimănui. (…)  După declaraţiile tatălui, probabil raportul respectiv va merge la avizare la IML Iaşi, probabil aşa-i procedura, poate şi la Bucureşti. Dacă se va aviza acest raport, familia probabil va fi nemulţumită şi va cere contraexpertiză. (…)

În cazul respectiv s-a filmat autopsia, totul la vedere, au fost patru medici legişti, doi de la spital şi doi pe care i-am adus eu ca experţi. (…) Avocatul mi-a spus că datele sunt confidenţiale, nu sunt publice, dosarul nu s-a încheiat”, a spus Mazarache, potrivit g4media.ro.

Ce spune raportul medico-legal

Medicii legişti din Suceava au transmis familei lui Iustin raportul medico-legal întocmit în urma necropsiei.  Aceştia afirmă că moartea copilului a fost non-violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii pe fondul unei pneumonii interstiţiale, precizând că pruncul era născut prematur, „nevaccinat şi nedispensarizat“.  Tragedia a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie, într-o biserică din Suceava. După botez, micuțul a ajuns în stare gravă la spital. 

De ce a murit micuțul?

Băieţelul a murit a doua zi, iar tatăl copilului susţine că preotul ar fi provocat tragedia. De asemenea, medicul urgentist care a făcut manevrele de resuscitare asupra copilului declara că i-a scos din plămâni 110 ml de lichid de consistenţa apei, informează adevărul.ro, motiv pentru care s-a și crezut că decesul a fost provocat prin înec. Acum, în raportul necropsiei nu au mai apărut aceste detalii, spune familia.

În imaginile video de la botez se observă că bebeluşul plângea foarte tare, cu toată puterea, înainte de a fi băgat de preot în cristelniţa plină cu apă. Apoi, când a fost scos din apă şi pus în braţele naşei, copilul nu a mai scos sunete la fel de puternice. Medicii susțin însă că moartea a fost provocată pe fondul unei pneumonii. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
spital judetean suceava
image
image
image
image
image
image
plante de apartament beneficii si ingrijire jpeg
Castelul Nopcsa din Săcel  Foto Daniel Guță  ADEVĂRUL (3) jpg
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net