În prima zi din octombrie, roagă-te pentru creșterea părului

Ultima actualizare:

    Pe 1 octombrie credincioșii se închină la Acoperământul Maicii Domnului
Pe 1 octombrie credincioșii se închină la Acoperământul Maicii Domnului

Prima zi a lui Brumărel, aşa cum este cunoscută luna octombrie în tradiţia populară, era consacrată, în vechime, unui sfânt aproape necunoscut: Sfântul Procoavă, cel care le dă păr frumos şi atrăgător tinerelor nemăritate.

Sărbătoarea Procoavelor mai este considerată şi Sărbătoarea Părului. Conform credinţei populare, fecioarele care duceau lipsă de păr i se închinau sfântului Procoavă pentru a le acoperi capul cu păr, astfel devenind mai plăcute flăcăilor. Tinerele credeau că în acest mod ursitul va veni mai repede, iar ele se vor căsători.


    Sf. Procoavă are grijă de părul tău
Sf. Procoavă are grijă de părul tău

Tot pe 1 octombrie, credincioșii se închină la Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare rânduită de Biserică în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911 se făcea priveghere în această biserică, pentru salvarea cetăţii care era asediată. La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor, iar în jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii. Specialiştii în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos din Călăraşi, citaţi de adevarul.ro, spun că de luna octombrie se leagă multe superstiţii. “Bătrânii mai cred şi acum că, dacă frunzele pomilor se îngălbenesc şi cad repede, e semn că anul care urmează va fi roditor. Sau dacă în luna octombrie este multă brumă sau zăpadă, frig sau ger, luna ianuarie va fi blândă şi mai caldă”, spun specialiştii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
FotoJet (22) jpg
ulei masline jpg
Ai aceasta bancnota in portofel Detaliul scapat de toti pana acum va produce surprize majore jpg
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net