Prima decizie în dosarul Colectiv, amânată până pe 16 decembrie. Au trecut 4 ani de la tragedie

colectiv.jpg

Tragedia a avut loc în urmă cu patru ani
foto: arhivă

Magistraţii Tribunalului Bucureşti vor pronunţa luni o decizie în dosarul Colectiv. Soluţia de astăzi nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Procurorii au cerut pedeapsa cu închisoarea pentru Antonina Radu şi Petrică George Matei, angajaţi ISU, cre ar fi ignorat, la verificări, neregulile din clubul Colectiv. Pedeapsa pentru faptele de care sunt acuzaţi, abuz  în serviciu, uzurpare de calităţi oficiale şi exercitare necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu poate ajunge la 14 ani de închisoare.

Pedeapsă cu executare de 15 ani de închisoare au cerut procurorii şi pentru fostul primar Cristian Piedone. Patronii Clubului Colectiv riscă şi ei să ajungă după gratii, care ar urma să execute peste 10 ani fiecare.

În ultimul cuvânt, cei doi angajaţi ISU, înculpaţi în dosarul Colectiv au cerut intanţei achitarea.

la 30 octombrie s+au împlinit 4 ani de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv. În urma incendiului au murit la faţa locului 26 de persoane, bilanţul ajungând la 64 de persoane după ce răniţii au pierdut lupta pentru viaţă. Prinre cei care au decedat erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. Ulterior la un an şi 9 luni de la tragedie un alt tânăr a murit ridicând bilanţul total la 65 de persoane.   

 

Citeşte şi:  

 

3 ani de la «Colectiv». 64 de morţi, nici un vinovat

Șefii ISU, audiați după imaginile ascunse ale tragediei din Colectiv?

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1