Premierul Viorica Dăncilă cere CCR să verifice legalitatea completului care judecă apelul condamnării lui Liviu Dragnea

mgywmdm0zgfkyme1mjdhotqzodjjntjjnzy3ntflyjg.thumb_.jpg

Liviu Dragnea a acuzat public Înalta Curte că jocurile sunt făcute pentru a fi condamnat la închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Asistență Socială Teleorman

Premierul Viorica Dăncilă a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu un posibil conflict instituțional între Parlament și Înalta Curte de Casație și justiție pe tema completurilor de judecată. Potrivit news.ro, demersul are loc în contextul în care Liviu Dragnea a susţinut nelegalitatea constituirii completurilor de cinci judecători de la instanţa supremă și este judecat de un astfel de complet

Sesizarea făcută de Viorica Dăncilă vine în contextul în care, pe 8 octombrie este primul termen al apelului în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. În această speță, Liviu Dragnea a fost condamnat deja în primă instanță la trei ani şi jumătate de închisoare.

Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis, în şedinţa din 4 septembrie, să nu aplice noile prevederi ale Legii 304/2004 în privinţa reconfigurărilor completurilor de cinci judecători.

În urmă cu o săptămână, președintele PSD Liviu Dragnea a declarat că a vorbit cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să facă demersuri în legătură cu desemnarea completurilor de cinci judecători de la ICCJ.

De asemenea, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a spus, vineri, că hotărârea de amânare a Colegiului Înaltei Curți, privind constituirea completelor, în cazul celor formate din cinci judecători, poate fi atacată în contencios administrativ sau constituțional de către cei interesați.

Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, fost membru PSD, a reacționat imediat după ce instanța pe care o conduce a fost sesizată de Guvern și a declarat pentru News.ro, că în cursul zilei de marți, va fi stabilit un termen pentru cerere

Loading...
 
 

Citește și

  • Lovitură de teatru astăzi la Înalta Curte de Casație și Justiție. Chiar la prima ședință a procesului în care Liviu Dragnea a atacat cu apel sentința din ”Dosarul Referendumul”s-a decis amânarea cauzei pentru aproape două luni, până pe 23 noiembrie 2015. Potrivit Mediafax, curtea judecă apelul din dosarul în care este Dragnea este acuzat, alături de alţi 70 de inculpaţi, de fraude la referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

  • liviu dragnea psd klaus iohannis alegeri

    Vin zile grele pentru Liviu Dragnea, președintele PSD. Judecătorii de la Înalta Curte au decis că instanţa a fost sesizată în mod legal de procurori în dosarul în care Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi la fals intelectual anunță Mediafax. În cauză, Dragnea este cercetat alături de fosta sa soţie, Bombonica. Hotărârea este definitivă