Premiera musicalului „Sunetul muzicii” de Răzvan Mazilu, la cea de-a patra ediție a Festivalului Opera Copiilor 2018

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cea mai așteptată premieră a stagiunii 2017-2018 la Opera Comică pentru Copii, musicalul „Sunetul muzicii” în regia și coregrafia lui Răzvan Mazilu, va fi prezentată pe scena Sălii Mari a operei din Calea Giulești pe 1, 2 și 3 iunie, în cadrul celei de-a patra ediții a Festivalului Opera Copiilor. Spectacolul este realizat pe baza libretului și a muzicii originale a musicalului semnat de Richard Rodgers și Oscar Hammerstein și va aduce în fața publicului o distribuție numeroasă de copii foarte talentați. „Sunetul muzicii”, prezentat de Primăria Capitalei prin Opera Comică pentru Copii (OCC), va avea câte două reprezentații pe zi între 1-3 iunie, cu o durată de 150 de minute, cu pauză. Cei interesați mai pot găsi încă bilete pe www.bilete.ro.

„Când spectatorul intră în sală, trebuie să uite tot, să dea <<delete>> la tot ceea ce știe despre acest important reper artistic, așa cum e <<Sunetul Muzicii>>. Fiecare producție aduce ceva nou, fiecare spune aceeași poveste dar într-un limbaj nou, în haine noi, cu performanțe artistice unice, irepetabile. Nu e prima dată când lucrez cu copii în calitate de regizor, însă niciodată nu am avut parte de o distribuție de copii atât de numeroasă. Marea surpriză a fost faptul că sunt mult mai bucuroși când lucrează decât adulții. Știu mult mai bine ce au de făcut și au capacitatea de a absorbi ca un burete tot ce li se oferă. Am avut și am niște revelații extraordinare la repetiții, mă simt un norocos”, a declarat Răzvan Mazilu într-un interviu recent realizat de Ioana Marinescu.

Aventura Park și expoziție de pești și fluturi vii la Festivalul Opera Copiilor

simeon stalpnicul png

Opera Comică pentru Copii îi sărbătorește pe cei mici timp de șase zile, între 29 mai și 3 iunie, la cel mai amplu festival dedicat întregii familii. Festivalul Opera Copiilor le va prilejui copiilor și părinților întâlnirea cu nenumărate surprize în spațiile amenajate în curtea OCC din Calea Cgiulești nr. 16: jocuri, concursuri și campionate de oratorie, de șah, Kendama, Quoridor sau King Domino, ateliere de pictură și desen, spectacole în aer liber. Copiii se vor putea distra în voie la piscina cu bile și la Aventura Park, cu o tiroliană de 50 de metri, perete de escaladă, 4 tobogane gonflabile și un balon cu aer cald. Cei care nu au văzut până acum o expoziție de pești exotici sau una de fluturi vii se vor putea bucura de o astfel de experiență la FOC. Pe acoperișul Operei Comice, la lăsarea serii, vizitatorii mari și mici vor putea privi cerul și stelele cu ajutorul telescoapelor prefesionale.

Artiștii citesc povești copiilor. Felicia Filip, Margareta Pâslaru și Paula Seling vin la FOC

În fiecare zi a Festivalului, copiii vor putea asculta povești citite de artiști renumiți, printre care soprana Felicia Filip, campioana olimpică, mondială și europeană la spadă Loredana Dinu sau dirijorul Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, Anna Ungureanu. Lor li se vor alătura solistele Margareta Pâslaru, Paula Seling, Lucia și Teodora Buciu, jurnalistele Larisa Popa și Cristina Herea, actrițele Marcela Motoc și Camelia Varga și solistul Fang Shuang, care le vor citi poveștile lor preferate copiilor, într-un spațiu prietenos, amenajat în Curtea Medievală. În cadrul FOC va fi deschis și un târg educațional, cu peste 50 de expozanți, unde părinții, bunicii și cadrele didactive vor găși o mulțime de cărți, jocuri și materiale educative utile.

Spectacole invitate din țară

Pe cele trei scene ale Operei Comice pentru Copii, dar și pe scena amenajată în Amfiteatru, în aer liber, copiii vor avea ocazia să vadă spectacole invitate din țară, dar și producții îndrăgite din repertoriul OCC. Pe 29 mai, la Sala UnderGrant, de la ora 11:00, cei mici se vor putea întâlni cu frumoasa poveste a lui Aladin în spectacolul „O mie și una de frontiere” a Teatrului Regina Maria din Oradea. Pe 29 și 30 mai, pe Scena Mare din Amfiteatru, se va juca spectacolul „Sarea în bucate” al Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara, de la ora 11:00 și de la ora 13:00. În 30 mai, pe scena din Amfiteatru se va juca spectacolul „Alice în Țara Minunilor” de la Ateneul din Iași.

simeon stalpnicul png

Pe 1 iunie, cei mici vor putea vedea spectacolele „Cu Nino în Europa”, de la orele 10:00 și 12:00, în Salonul Mozart, „Eliza, micuța florăreasă”, de la orele 11:00 și 13:00, în Sala UnderGrant, premiera musicalului „Sunetul Muzicii”, de la orele 11:00 și 17:00, în Sala Mare, și Gala Școlilor de Balet, la ora 20:00, în Amfiteatru. Pe 2 iunie sunt programate spectacolele „Viața lui Mozart”, de la orele 10:00 și 12:00, în Salonul Mozart, „Mirandolina”, de la orele 11:00 și 13:00, în Sala UnderGrant, musicalul „Sunetul Muzicii”, de la orele 11:00 și 17:00, în Sala Mare și Gala Cantus Mundi, de la ora 20:00, pe Scena Mare din Amfiteatru. Ultima zi a Festivalului Opera Copiilor aduce pe scenele Operei Comice alte spectacole la fel de frumoase și iubite: basmul simfonic „Petrică și Lupul”, de la orele 10:00 și 12:00, în Salonul Mozart, „Fata babei și Fata moșului”, de la orele 11:00 și 13:00, în Sala UnderGrant și musicalul „Sunetul Muzicii”, de la orele 11:00 și 17:00, în Sala Mare. Cea de-a șasea ediție FOC se va încheia cu Gala Operei Comice pentru Copii - Muzica Desenelor Animate, care va începe la ora 20:00 în Amfiteatru, unde invitați de onoare vor fi Paula Seling și Orchestra Camerata Regală, dirijată de Andrei Tudor.

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Primăriei Capitalei și a Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate peste 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere.

image
image
image
image
image
image
Mesaje de la ingeri pentru zodii  Ce nativi sunt binecuvantati pana in toamna ghinionul nu se atinge de ei jpg
cirese 250 lei kg jpg
japoneza shutterstock 1824440588 jpg
iasi oras romania jpg
masa de pranz jpeg
ligia deca cozi gradinite de vara inscriere 842028 webp
medic jpg
foto1 viol jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net