Prefectul de Cluj și familia acestuia, testați pozitiv pentru Covid-19. Și bebelușul de 9 luni e bolnav

Ultima actualizare:

    Mircea Abrudan, prefectul Clujului, și familia acestuia, testați pozitiv pentru Covid-19foto: arhiva personală/Facebook
Mircea Abrudan, prefectul Clujului, și familia acestuia, testați pozitiv pentru Covid-19foto: arhiva personală/Facebook

Prefectul de Cluj Mircea Abrudean și familia, inclusiv băiețelul de 9 luni au fost testați pozitiv pentru Covid-19, a informat oficialul, duminică, potrivit Mediafax. Totul a început de la un episod de febră înregistrat de micuțul familiei, pentru care Abrudan a ajuns de urgență la spital.

„În cursul serii de 4 iulie am fost cu băiețelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febră, care am crezut inițial că are legătură cu ieșitul dințișorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo amigdalita. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare Covid19. Rezultatul a venit în după-amiaza de 5 iulie pozitiv, motiv pentru care ne-am testat și eu și soția mea, ambele rezultate fiind pozitive, cu toate că suntem asimptomatici”, a declarat Abrudan.

Citește și:

Sala de sport din Cluj a devenit spital-suport pentru bolnavii de coronavirus

Coronavirus România. Tineri din Cluj fac măşti şi le donează spitalelor. Bravo!

Prefectul, internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

Prefectul a decis să accepte internarea pentru toți membrii familiei testați pozitiv.

”În cursul acestei dimineți ne vom interna cu toții la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj. Consider că este extrem de importanta transparența, așa cum am procedat și până acum în comunicarea publică.

Vreau sa îi îndemn încă o dată pe toți clujenii sa fie responsabili, sa se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existența acestui virus, sa se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmații.

Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum și sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă!”, a declarat Abrudean.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
sistemul antiaerian rus S-300 FOTO Rush Hour Daily
image
image
image
image
image
image
image png
Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă FOTO Mediafax jpg
Marcel Ciolacu fb jpg
elicoptere prabusite jpg
1 Seminte legume Gradina cu rosii jpg
Arme iraniene confiscate de SUA FOTO Departamentul Apărării webp
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
IMG 20240422 WA0003 1536x1082 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net