Povestea românului care a câștigat de 14 ori la loterii în toată lumea! Cum a păcălit sistemul

Citeste tot despre: 

Un contabil român „a păcălit” în mod legal, ani la rând, loterii din diverse ţări şi a câştigat de 14 ori premiul cel mare. O poveste fascinantă, începută în anii ’60 şi ajunsă acum pe o insulă exotică din largul coastelor Australiei.

La finalul anilor ’60, Ştefan Mandel, un contabil român, îşi ducea cu greu traiul de zi cu zi. În acea vreme, sub opresiunea comunistă, salariul de 360 de lei al lui Mandel era insuficient pentru ca el să se poată întreţine, drept urmare şi-a îndreptat atenţia către ceva la care s-a priceput întotdeauna: numerele. Aşa că a decis să joace la loterie. Deşi şansele sunt mai degrabă să câştigi o medalie olimpică decât să câştigi la loterie, Mandel, născut în anul 1934, nu era un contabil obişnuit, scrie The Hustle. În viaţa lui de zi cu zi, pe lângă muncă, Mandel folosea fiecare minut liber pentru a analiza lucrări despre probabilităţi scrise de matematicianul Leonardo Fibonacci în secolul XIII, scrie adevarul.ro.
După ani buni de cercetare, Mandel a creat în cele din urmă un algoritm numit „condensare combinatorică”. Folosind algoritmul creat, Mandel pretindea că poate prevesti corect 5 din cele 6 numere câştigătoare la o extragere loto, reducând numărul combinaţiilor de la câteva milioane la câteva mii.
Împreună cu un grup de prieteni şi cunoştinţe, Mandel şi-a asumat riscul şi a cumpărat calupuri mari de bilete de loterie cu combinaţiile pe care formula sa le-a considerat cele mai favorabile. Prin miracol, în anul 1964, a câştigat premiul cel mare pus la bătaie în acea vreme de Loteria Română, de 78.783 de lei. După ce şi-a acoperit cheltuielile, a rămas cu 4.000 de dolari, destui bani cât să poată mitui oficialii ministerului de externe şi să fugă din România, scrie adevarul.ro

După patru ani în care s-a plimbat prin Europa, Mandel s-a stabilit în Australia şi şi-a transformat algoritmul într-o afacere. Într-un joc tipic de loterie, un set de numere dintr-un anumit interval, să spunem de la 1 la 40, sunt selectate în mod aleatoriu. Dacă numerele de pe biletul tău se potrivesc, ai câştigat jackpot-ul. Însă şansele de câştig sunt bazate pe numărul de posibile combinaţii dintre numerele din interval, de multe ori aşadar de una la câteva milioane. Dar Mandel a realizat un lucru: în anumite loterii, numărul total de posibile combinaţii era mult mai mic decât jackpotul. De exemplu, o loterie alege 6 numere din 40. Vor fi 3.838.380 de combinaţii posibile. Dar să spunem că premiul oferit de această loterie este de 10 milioane de dolari. În teorie, Mandel ar fi putut cumpăra toate cele 3,8 milioane de combinaţii, cu un dolar fiecare, şi tot ar avea un câştig semnificativ, chiar şi după taxe. Dar, în practică, el nu avea acei bani.

Citește pe adevarul.ro cum a reușit Ștefan Mandel să pună la cale un joc piramidal care i-a asigurat victoria la 14 concursuri loto din întreaga lume

loading...
Loading...

Citește și

  • Mai ceva ca-n filme! Fostul milionar James Hayes a fost condamnat recent la 80 de ani de închisoare după ce a spart zece bănci. Bărbatul a devenit jefuitor după ce a tocat 19 milioane dolari.

  • pensionara castig Loto, premiu Loto, 6 din 49, pot Loto, castig Loto Targu Jiu, pensionara Loto

    O pensionară în vârstă de 84 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este fericita câștigătoare a marelui premiu de peste 1,3 milioane de lei (295.000 de euro) de la Loto 6/49. Bătrâna are o pensie de doar 900 de lei după 30 de ani de lucru la Electroputere Craiova. Femeia are strănepoată plecată la muncă în Anglia. Cu banii câștigați, bătrâna norocoasă își va ajuta familia.