Povestea româncei care a adus parfumurile din deșert în România

Ultima actualizare:

    Mihaela Spilcă, îndrăgostită de miresmele arăbești
Mihaela Spilcă, îndrăgostită de miresmele arăbești

A plecat într-o mini-vacanță în Emiratele Arabe Unite, la invitația unei prietene stabilite acolo. Nici prin cap nu i-a trecut atunci că, dintr-un turist obișnuit, va deveni primul dealer autorizat din România care va aduce parfumuri direct din deșert. Iată cum a început povestea de antreprenor a bucureștencei Mihaela Spilcă!

E clar că a avut curaj când a „pariat” contra curentului! Adică, atunci când s-a gândit că românii pot fi interesați și de esențele arăbești produse în deșert, nu numai de cele clasice.

Nemaiexistând colţişor din Europa pe care să nu-l fi explorat, tânara a decis să plece într-o mini-vacanță în Emiratele Arabe Unite, acel loc care nu are nici măcar cea mai mică tangenţă cu ceea ce era obişnuită să vadă pe „Bătrânul Continent”. 

Ajunsă în acel “mini Rai”, aşa cum îl descrie ea, prima destinaţie a fost deşertul. Pe măsură ce avansa în imensitatea de nisip, în cale îi ieșeau cămilele, beduinii şi  corturile lor, unde au și făcut popas. În acele locuri uitate parcă de lume, a cunoscut un localnic care vindea “miresme pentru frumuseţe”, aşa cum le numea chiar el. Acestea i-au aprins imediat Mihaelei toate simţurile olfactive.


    Mihaela a fost „vrăjită” de lumea deșertului
Mihaela a fost „vrăjită” de lumea deșertului

“M-am oprit brusc la acel beduin. M-am îndrăgostit pe loc de acele miresme arăbeşti pe care beduinul le vindea. Fiind obişnuită cu parfurmurile occidentale, unde aproape toate păstrează aceeaşi linie, parfumurile arăbeşti erau parcă din altă lume. Te făceau să te simţi liberă, fără griji, plină de viaţă şi erau extrem de concentrate. Nu mai simţisem niciodată acele arome, cu toate că eram destul de pasionată de parfumuri. Atunci, am decis că aceste miresme nu trebuie să rămână blocate în deşert şi că prietenii mei de acasă trebuie să simtă şi ei esenţele pe care tocmai le-am mirosit. Cumpărasem vreo 50 de cutii de arome diferite”, îşi aminteşte Mihaela.

Întoarsă acasă cu un bagaj plin de parfurmuri arăbeşti, prietenii tinerei au fost entuziasmaţi de acestea. Așa i-a venit ideea să transforme această experienţă unică într-o afacere.

„Aveam două alegeri: ori să plătesc chirie şi să îmi deschid un magazin fizic sau să mă axez exclusiv pe mediul online. Prima variantă a picat imediat, deoarece îmi reducea considerabil piaţa. Trebuia să vând doar în oraşul meu, ca să nu spun doar în cartierul meu. Magazinul online a fost mult mai aproape de ceea ce îmi doream să fac, deoarece voiam să vând în toate colţurile ţării şi, de ce nu, în lumea întreagă. Oportunităţile erau uriaşe, cunoştinţele tehnice le deţineam, strategiile de vânzări online le-am avut foarte bine puse la punct şi am devenit primul dealer autorizat din România care comercializează parfurmuri arăbeşti aduse direct din deşert”, declară Mihaela Daniela Spilcă, directorul arabicscent.ro.

Persistenţa parfumurilor arăbeşti este de notoritetate. Au un miros foarte puternic, care nu se estompează în timp, deoarece sunt produse din substanțe naturale, cum ar fi specii de arbori sau plante din zona deşertică, iar esenţele sunt foarte concentrate.


    Aromele parfumurilor arăbești sunt foarte persistente
Aromele parfumurilor arăbești sunt foarte persistente

„În ceea ce privește aromele parfumurilor arăbeşti, în general, acestea sunt pe bază de iasomie, chihlimbar, mosc, oud, până la aroma de cedru sau mesteacan”, explică  Mihaela Daniela Spilcă.

Preţurile parfumurilor arăbești, comercializate de Mihaela variază între 85 și 200 de lei, în funcţie de gramaj şi arome.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net