Povestea lui Cristian, băiatul de 9 ani care a învățat singur engleza și e genial la matematică

Ultima actualizare:

    Cristian are o gândire ultra rapidă, absoarbe informațiile ca un burete, este ingenios
Cristian are o gândire ultra rapidă, absoarbe informațiile ca un burete, este ingenios

Cristian este un copil special. Încă de la grădiniță și apoi la școală, dascălii au observat lucrul acesta. Are o gândire ultra rapidă, absoarbe informațiile ca un burete, este ingenios, iar setea lui de cunoaștere e impresionantă. A învățat engleza de unul singur, deși la școală se studiază abia din clasa a IV-a, iar soluțiile complexe (și corecte!) pe care le găsește problemelor de la matematică o uluiesc pe învățătoare.

Cristian suferă însă de o tulburare din spectrul autist, nediagnosticată exact, pentru că provine dintr-o familie de oameni simpli, fără posibilități materiale.

Când a rămas însărcinată cu cel de-al doilea copil, mamei lui Cristian i s-a recomandat să nu păstreze sarcina. Diagnosticul de epilepsie stabilit anterior ridica suspiciuni asupra stării de sănătate a fătului și bunei lui dezvoltări. „Doctorul mi-a spus să fac avort, să-l dau afară că altfel o să iasă bolnav, cu probleme, handicapat. Eu am zis că așa cum o fi, îl cresc, că e al meu”, spune Angelica Bulgărescu, mama băiatului. Și astfel a venit pe lume Cristian, un copil cu un nivel de inteligență foarte ridicat, iubitor de natură și liniște, care atunci când se va face mare vrea să devină pescar. „Îmi plac apa și peștii”, explică băiatul.

Dacă nu cunoaște oamenii, Cristian este extrem de rezervat și tăcut. În plus, zgomotul excesiv este extrem de deranjant pentru el – astfel se manifestă concret afecțiunea lui Cristian. „E un copil special”, observă învățătoarea lui. Auzise despre el încă de când era la grădiniță, din poveștile educatoarei, iar când a aflat că va veni la ea în clasă s-a temut că nu se va descurca cu el. „Nici prin cap nu mi-a trecut că o să fim cei mai buni prieteni și că o să ne spunem totul verde în față, fără ocolișuri, mai ales el. Întotdeauna spune exact ce dorește, ce crede că este corect”, mai spune învățătoarea. 

”Cristian este foarte rapid în gândire”

Ceea ce este frapant la Cristian este modul lui de a gândi, „diferit față de al celorlalți copii”. În clasa a doua a învățat de unul singur engleza, deși aceasta este materie de studiu abia în clasa a patra și poate purta fără probleme o discuție în această limbă. „Este cel mai bun la matematică. Are rezolvări ale unor probleme la care nici eu nu mă aștept și trebuie să-l întreb de multe ori cum s-a gândit la rezolvarea aceea, care este și corectă. Este foarte rapid în gândire și, deși pare că nu ascultă, el știe tot, răspunde la orice întrebare și de fiecare dată este franc. Răspunsul lui este întotdeauna concis și fără nici o rezervă”, astfel îl descrie învățătoarea.

Deși familia lui Cristian are venituri mai mult decât modeste – 370 lei pensia de boală a mamei și 400 lei alocațiile copiilor – grija pentru educație reprezintă o preocupare constantă. Chiar și în perioada pandemiei, Cristian a lipsit o singură săptămână de la cursurile online pentru că nu a avut tehnologia necesară conectării. Fratele lui mai mare, elev eminent și el și bursier a strâns bursa pe 3 luni și i-a cumpărat lui Cristian un telefon, la reduceri.


    Cristian provine dintr-o familie cu venituri foarte modeste
Cristian provine dintr-o familie cu venituri foarte modeste

„Am crescut într-un sat fără lumină, părinții nu au avut posibilitatea să mă dea mai departe la școală, pentru că am fost șase frați. Chiar aș fi vrut și eu să termin măcar o profesională. De asta am spus că, așa cum oi putea, cum nu, să-i țin să învețe la școală, să se ducă mai departe. Măcar să aibă și ei o meserie”, spune mama băiatului, care a reușit să termine doar 8 clase. În ciuda acestei situații însă, băieții familiei Bulgărescu au rezultate excelente la învățătură. Iar Cristian, deși nu este în urmă cu materia, ci în unele cazuri chiar în avans cu unul, doi ani își dorește să știe mai mult, să se conecteze la multitudinea de informații pe care le poate pune la dispoziție educația digitalizată. Astfel a ajuns să cunoască Naradix, platforma de real ajutor copiilor care vor să recupereze materia, dar și celor interesați de performanță.

Citește și:

El este indianul care ajută elevii români să recupereze materia pierdută în perioada pandemiei

Cristian folosește platforma Naradix nu pentru că are nevoie să recupereze materia, ci din dorința de a cunoaște mai mult, de a descoperi lucruri noi. Concepută într-un mod interactiv, cu lecții sub formă de puzzle-uri sau jocuri, platforma de educație remedială pusă la dispoziție gratuit de Narada poate fi folosită de copiii de la clasele 0 – 8 atât pentru recuperarea cursurilor pierdute în pandemie, cât și așa cum o utilizează Cristian: pentru a descoperi o fascinantă lume a informației la care are acces oricând dorește el.

Cu un SMS la 8845 cu textul „ELEV” sau prin plata cu cardul pe pagina campaniei, cu o donație de doar 2 euro/lună, 100.000 de copii pot recupera materia pierdută în pandemie așa încât până la începutul noului an școlar să-și ajungă din urmă colegii. Iar cei care au rezultate la teste la fel de bune ca ale lui Cristian, pe Naradix acumulează puncte pe care le pot transforma ușor în premii – mingi, jocuri, cărți și multe altele.

Citește și:

Smiley lansează un manifest pentru Educație împreună cu Narada. «Școala este esențială pentru toți copiii»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net