Ponta se operează din nou în Turcia

Ultima actualizare:

    Este posibil ca premierul să se opereze din nou la genunchiFoto: Arhiva Click!
Este posibil ca premierul să se opereze din nou la genunchiFoto: Arhiva Click!

Premierul Victor Ponta a declarat, joi (23 iulie), că este posibil să plece din nou în Turcia pentru o altă intervenție chirurgicală la genunchi. În acest caz, Gabriel Oprea va fi premier interimar.

Ponta a precizat că de data aceasta nu va mai avea nevoie de câteva săptămâni pentru recuperare, ci doar de câteva zile, conform ziarului Adev

Este foarte posibil să mai trebuiască să mai fac încă o operaţie la genunchi, dar nu e nimic atât de grav ca data trecută, e doar ce nu s-a reuşit data trecută“, a spus premierul.

Ponta a mai spus că "dacă vor fi câteva zile de absenţă, evident e vicepremierul Oprea care mă suplineşte fără niciun fel de problemă".Premierul a fost internat la 14 iunie, la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng. Acesta s-a întors în țară la 8 iulie, după o absență de aproximativ o lună. În această perioadă, conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, iar Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Joe Biden FOTO Profimedia
monede pexels jpg
concert pixabay jpg
ambuteiaj   masini viniet apentru bucuresti jpeg
grecia pixabay jpg
Cutremur in Turcia FOTO Profimedia jpg
Israel atacă Iranul FOTO IRGC via CNN jpg
mihaela bilic instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net