Poliţia Română a intensificat controlele la firme de deratizare, după tragedia din Timișoara!

mascati-politisti.jpg

Poliția Română
Bărbatul de 35 de ani este agent de poliţie în Târgu Jiu şi a fost preluat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Foto: Arhiva Click!
Citeste tot despre: 

Poliţia Română a anunțat că a intensificat acţiunile pentru combaterea activităţilor ilicite în activitatea operatorilor economici care utilizează produse pentru deratizare, dezinfecţie şi dezinsecţie.

IGPR a precizat că, pe parcursul acţiunilor din domeniul substanţelor periculoase din ultima perioadă, au fost identificate mai multe persoane care deţineau ilegal produse ce conţin ca substanţă activă fosfura de aluminiu.

Pentru prevenirea, identificarea şi sancţionarea faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul produselor de protecţie a plantelor şi a substanţelor utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare, au fost intensificate verificările persoanelor fizice şi juridice care efectuează operaţiuni cu produse de protecţie a plantelor şi substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare.

„Acțiunea are ca scop creșterea siguranței cetățenilor”

„Acţiunea are ca scop creşterea siguranţei cetăţenilor, a protejării vieţii şi sănătăţii populaţiei şi combaterea infracţionalităţii în domeniu, prin verificarea stării de legalitate, a modului de efectuare a operaţiunilor cu produse de protecţie a plantelor şi substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, precum şi a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici.

Pe parcursul derulării acţiunilor din domeniul substanţelor periculoase din ultima perioadă au fost identificate mai multe persoane care deţineau ilegal produse ce conţin ca substanţă activă fosfura de aluminiu. Utilizarea şi aplicarea acestor substanţe chimice, fără respectarea normelor tehnice şi a instalaţiilor aferente este deosebit de periculoasă deoarece degajă în contact cu aerul gaze toxice cu efect letal pentru oameni şi animale, acestea fiind şi extrem de inflamabile”, a precizat Poliția Română.

Din cercetări a rezultat că administratorul societăţii ar fi procurat ilegal produsele de la o altă persoană, care a fost prinsă în flagrant de poliţişti, în cursul aceleiaşi luni, în timp ce încerca să comercializeze 10 recipiente a câte 20 tablete cu produs ce avea ca substanţă activă fosfura de aluminiu.

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1