Poliţia Argeş decide luni pe ce post va fi încadrat Cristian Cioacă

Ultima actualizare:

    Fostul poliţist Cristian Cioacă neagă că ar fi ucis-o pe Elodia
Fostul poliţist Cristian Cioacă neagă că ar fi ucis-o pe Elodia

Poliţia Argeş va lua în discuţie, luni, cererea lui Cristian Cioacă de reîncadrare în cadrul instituţiei relatează corespondentul Mediafax. Cel mai probabil el va primi un post la Compartimentul logistic al inspectoratului, în condiţiile în care nu are voie să poarte armă şi nici să intre conducă autovehicule.

Cererea de reîncadrare a lui Cristian Cioacă în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş trebuie analizată în termen de 15 zile, însă la nivelul IPJ Argeş această solicitare va fi discutată cel mai probabil în cursul zilei de luni, a declarat şeful Poliţiei Argeş, comisar-şef Petre Ioniţescu.

El a precizat că, cel mai probabil, Cioacă va primi un post la Compartimentul logistic, adică la garaj, la cazarmare sau într-o zonă în care se desfăşoară activităţi de mentenanţă.

Eliberat din închisoare vineri seară, Cristian Cioacă a mers la Poliţia Argeş sâmbătă, cerând să fie reîncadrat în această instituţie.

Potrivit unui comunicat Poliţiei Române dat publicităţii sâmbătă, ca urmare a hotărârii Curţii de Apel Piteşti de a înlocui măsura arestului preventiv cu cea de control judiciar şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare, IPJ Argeş are obligaţia de a înceta măsura suspendării din funcţie a inspectorului principal de poliţie Cioacă Cristian şi de a dispune măsura de punere la dispoziţie.

"În conformitate cu prevederile art. 65 din Legea nr. 360 din 2002 privind statutul poliţistului, ofiţerul de poliţie va fi pus la dispoziţia IPJ Argeş, urmând a desfăşura activităţi administrative. Precizăm faptul că acesta nu va avea drept de port armament. De asemenea, nu va efectua activităţi de poliţie judiciară sau de relaţii cu publicul", se preciza în comunicatul citat.

Conform soluţiei pronunţate de completul de divergenţă de la Curtea de Apel Piteşti care a decis, vineri după-amiază, înlocuirea arestării preventive a lui Cioacă cu măsura controlului judiciar, Cristian Cioacă are o serie de interdicţii, între care aceea de a purta armă, de a conduce autovehicule, dar şi de a participa la manifestări sportive, culturale, la adunări publice ori la emisiuni audio-vizuale.

De asemenea, lui Cioacă îi este interzis să se apropie de membrii familiei Elodiei, cu excepţia fiului său, de martorii sau de experţii desemnaţi în dosarul de omor în care este judecat.

Pe perioada controlului judiciar, Cioacă va fi supravegheat de Poliţia Piteşti.

Poliţistul Cristian Cioacă a ieşit vineri seară din Penitenciarul Colibaşi, după ce Curtea de Apel Piteşti a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar, decizia fiind executorie, însă nu şi definitivă.

Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârșitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibași.

El a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia rămâne definitivă, 22 de ani de detenţie. Sentinţa instanţei de fond a fost atacată cu apel de toate părţile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, şi de procurori.

Fostul poliţist a mai fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească suma de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat şi echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată. De asemenea, familia Ghinescu ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, în timp ce fratele Elodiei, Robert Ghinescu, 50.000 de euro.

Următorul termen în dosarul de omor în care este judecat Cristian Cioacă este stabilit pentru 6 martie la Curtea de Apel Piteşti. La înfăţişarea anterioară, din 11 februarie, au fost reaudiaţi mai mulţi martori din dosar, care şi-au menţinut declaraţiile date anterior în faţa anchetatorilor şi a magistraţilor care au judecat dosarul pe fond.

Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, "pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia".

Ulterior, Cioacă a dus trupul soţiei sale în cada băii principale, unde l-a depesat pentru a-l putea ascunde mai uşor, potrivit procurorilor.

Anchetatorii au precizat că în noaptea în care ar fi ucis-o pe Elodia Ghinescu, copilul minor al celor doi se afla în apartament.

Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007, însă Cristian Cioacă, atunci poliţist la Poliţia din Argeş, a anunţat dispariţia acesteia abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei lui.

Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului. Mai mult, în septembrie 2007, după două săptămâni de la dispariţie, anchetatorii au găsit într-o râpă haine având pete cu sângele Elodiei. În octombrie 2007, într-o râpă lângă Râşnov au fost găsite uniforma de poliţist a lui Cioacă, alte obiecte ale acestuia şi ale Elodiei

image
image
image
image
image
image
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net