PNL și PSD l-au demis pe primarul general interimar al Capitalei

Ultima actualizare:

    Ștefănel Dan Marin a ocupat scaunul lui Oprescu doar 10 săptămâni
Ștefănel Dan Marin a ocupat scaunul lui Oprescu doar 10 săptămâni

Doar 10 săptămâni! Atât a rezistat în funcție primarul general interimar al Capitalei, Ștefănel Dan Marin, reprezentant al UNPR. Potrivit digi24.ro, edilul fost demis ieri în urma unei ședințe extraordinare a ”Parlamentului” Bucureștiului, de consilierii municipali de la PNL și PSD

Inițiativa demiterii edilului Ștefănel Dan Marin a aparținut reprezentanților PNL. Liderul PSD București, primarul sectorului 3, Liviu Negoiță și-a manifestat sprijinul pentru demers, după ce a declarat că în zona pe care o gospodărește, Municipalitatea a blocat toate investițiile. Consilierii liberali au inițiat chiar la începutul ședinței extraordinare de marţi un proiect de Hotărâre privind schimbarea din funcţie a lui Ștefănel Dan Marin.

"PNL București a decis să demareze procesul de demitere a primarului general interimar Ștefănel Dan Marin. În acest sens, consilierii generali PNL vor iniția în cadrul ședinței de azi un proiect de Hotărâre privind schimbarea viceprimarului și implicit a primarului general interimar", a declarat vicepreşedintele PNL Bucureşti, Marius Vintilă, adăugând că pentru aceasta PNL are nevoie de două treimi din numărul consilierilor generali, cărora le-a cerut să se alăture acestui demers "indiferent de partidul politic din care fac parte".

Liberalii din CGMB susţin că primarul interimar al Capitalei "trebuie să plece imediat pentru că nu este capabil să administreze problemele grave ale Bucureștiului", susţinând că orice zi pe care Ștefănel Dan Marin o mai petrece la conducerea Primăriei Generale "înseamnă o întârziere în soluționarea problemelor existente".

PNL îl acuză public pe primarul general interimar că ar fi "întârziat nejustificat" adoptării bugetului RADET, "măsură minimală care să permită continuarea activității Regiei", cât şi pentru că nu a reușit să găsească o soluție nici în ceea ce privește corelarea prețului gigacaloriei reglementat de ANRSC și prețul pe care Primăria îl plătește regiei.

De asemenea, liberalii îl acuză pe primarul interimar că nu a pus în aplicare punctul din Acordul pentru Bucureșteni privind auditul la nivelul Primăriei, susţinând că, "în ciuda hotărârii de Consiliu General care îi permite și îl însărcinează pe Primarul Capitalei să contracteze servicii de audit, nici până în prezent nu avem o situație a implementării acestei decizii".

În rândul nemulţumirilor liberalilor cu privire la activitarea primarului interimar se numără şi faptul că primarul UNPR ar refuza să publice contractele de achiziții publice, dar şi faptul că Ștefănel Dan Marin "nu a propus și nu a luat nici o măsură concretă" privind RATB.

Primarul general interimar al Capitalei, Ştefănel Dan Marin, ar putea fi destituit din funcţie prin votul consilierilor generali ai PSD şi PNL, însă cele două partide nu s-au înţeles şi asupra unui înlocuitor, declarau, luni, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Potrivit surselor citate, discuţiile pentru destituirea primarului interimar din partea UNPR au început în urmă cu aproape o săptămână, după ce acestuia i-au fost aduse mai multe critici, atât în spaţiul public, cât şi în rândul partidelor reprezentate în Consiliul General al Muncipiului Bucureşti.

Marți, de la ora 15.00, are loc o ședinţă extraordinară a CGMB, convocată de consilierii generali, în care este supus aprobării proiectul de hotărâre privind Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului General.

Consilierul general UNPR Ştefănel Dan Marin a fost desemnat primar interimar al Capitalei, pe 15 septembrie, după ce a fost numit viceprimar în locul lui Cornel Pieptea (PNL), care a demisionat. Celălalt viceprimar, Dan Darabonț (PSD), a anunțat că partidul din care face parte nu face nicio propunere pentru postul de primar interimar, consilierii PSD fiind minoritari. După desemnarea lui Marin primar interimar, Pieptea a ocupat din nou poziția de viceprimar lăsată vacantă de cel dintâi.

Tot pe 15 septembrie, Sorin Oprescu a fost suspendat din funcţia de primar general al Capitalei, după ce instanța a emis o decizie definitivă privind arestarea preventivă a acestuia pentru luare de mită

image
image
image
image
image
image
laleaua pestrita jpg
uber si bolt webp
image png
gesturi italieni jpg
image png
Palatul Cultural Arad jpg
ambulanta jpg
pod baltimore teorii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net