Plânge şi vrea acasă? Cum îl înveţi să-i placă la grădiniţă

Ultima actualizare:
Raluca Mosora
Raluca Mosora

Primele zile la grădiniţă pot fi pentru copilul tău, dar şi pentru tine, un motiv de stres, îngrijorare, emoţie, nelinişte. Oare se va integra în colectivitate? Va plânge când va fi lăsat singur? Se va adapta programului? Iată câteva dintre întrebările pe care orice părinte şi le pune. Psihologul Andreas Hniatiuc ne învaţă cum să-l ajutăm să facă faţă cu brio schimbării.

Grădiniţa nu trebuie percepută ca fiind un loc în care copilul e despărţit de părinţi şi de afecţiunea acestora. Grădiniţa înseamnă locul în care el se joacă şi se simte bine. 

Psihologul Andreas Hniatiuc
Psihologul Andreas Hniatiuc

În această perioadă, trebuie să-i explicăm pe înţelesul său beneficiile socializării cu ceilalţi copii de vârsta lui. „Mergem la grădiniţă să ne jucăm cu ceilalţi copii” este o frază pe care trebuie să i-o repeţi. Pentru ca el să perceapă acest lucru ca pe unul benefic, îi poţi da exemple din desene animate sau din cărţi de poveşti cu personaje care merg la grădiniţă, care se joacă cu ceilalţi copii, care-şi fac prieteni noi.

Oferă-i afecţiune şi înţelegere

Refuzul de a merge la grădiniţă sau apariţia problemelor de adaptare pe parcurs sunt cauzate de fricile specifice vârstei. În această perioadă, cel mic se confruntă cu anxietatea de separare, îi este teamă că părinţii îl vor abandona sau crede că nu e iubit din moment ce e lăsat acolo, în grija unui străin. Psihologul Andreas Hniatiuc (lapsiholog.com) recomandă să-i oferim celui mic multă afecţiune, înţelegere şi să comunicăm în permanenţă cu el. De asemenea, trebuie să respectăm intervalele de timp în care cel mic e dus şi luat de la grădiniţă. Orice decalaj e stresant pentru el.

Ce facem dacă plânge?

Situaţiile în care copilul, odată ajuns la grădiniţă, începe să plângă după părinţi, sunt foarte dese. Psihologul ne recomandă să fim calmi, să-i vorbim celui mic şi să încercăm să-l liniştim. Însă nu trebuie să renunţăm la ideea de a-l lăsa la grădiniţă. Mulţi părinţi fac greşeala de a ceda presiunii emoţionale şi ori îl iau acasă, ori stau cu el la grădiniţă o perioadă de timp. O astfel de situaţie nu face decât să întărească şi mai mult acest tip de comportament, împiedicând pro­cesul adaptării şi integrării în colectivitate.  

Nu-l pedepsi şi nu-l certa!

Situaţiile în care copiii întâmpină dificultăţi de adaptare sunt frecvente. Ei nu trebuie certaţi sau pedepsiţi din cauza comportamentului lor stângaci. Părinţii şi educatorii trebuie să le explice, să-i înveţe, să comunice în permanenţă cu ei. Trebuie să vedem ce se ascunde în spatele comportamentului copiilor, care este cauza care le provoacă disconfort psihic.

Nu mai vrea să meargă la grădiniţă

E clar că ceva s-a întâmplat, că ceva nu este în regulă. Dacă, până în acest moment, copilul nu a dat semne că nu se adaptează, iar dintr-o dată refuză grădiniţa, trebuie descoperit care e motivul. În această situaţie, comunicarea este esenţială. Cel mic trebuie să aibă încredere în tine şi să-ţi povestească ce s-a întâmplat, ce îl deranjează. Părinţii trebuie să observe orice schimbare de comportament şi să nu meargă pe ideea că „aşa sunt copiii”. Dacă nu află de la cel mic motivul refuzului de a se întoarce la grădiniţă, trebuie vorbit cu educatoarea.

De ce nu mănâncă?

În general, refuzul de a mânca este un instrument de control în relaţia cu adulţii. Copiii ştiu că în acest fel pot influenţa comportamentul părinţilor, care ar face orice ca aceştia să mănânce. Psihologul recomandă să nu dăm importanţă prea mare acestui refuz. Astfel, cel mic va înţelege că nu mai are putere de control asupra noastră, iar această formă de şantaj va dispărea.

«Nu pleca pe furiş, dar nu te întoarce dacă plânge!»


    Raluca Mosora
Raluca Mosora

Psihologul Raluca Mosora ne dă câteva sfaturi de care ar trebui să ţinem cont în primele zile de grădiniţă.

  • Oferă-i jucăria preferată, sau un obiect care îţi aparţine, pe care să îl strângă în braţe când îi este dor de tine.
  • Fii cinstit cu el în privinţa timpului cât va sta la grădiniţă. Spune-i când te vei întoarce după el. Mulţi părinţi se bazează pe faptul că cei mici nu au noţiunea timpului şi îi păcălesc spunându-le că se întorc imediat. Rezultatul este că micuţii îşi aşteaptă nerăbdători părinţii, în loc să înceapă să exploreze noul mediu. Ei nu înţeleg de ce aceştia nu se întorc, deşi au promis că vin repede.
  • Dacă eşti foarte îngrijorat, îi vei transmite această stare şi copilului. Vezi care sunt motivele anxietăţii tale şi încearcă să le rezolvi. Dacă şi tu eşti emoţionat, spune-i asta copilului, ca pe un lucru firesc.
  • Acceptă emoţiile lui, aşa cum sunt ele, fără să încerci să i le înăbuşi. E firesc ca la început să se simtă trist, speriat, disperat sau furios.
  • Prezintă-i educatoarea ca şi cum e o prietenă de-a ta.  Dacă observă că ai încredere în ea, se va simţi şi el mai în siguranţă.
  • Nu pleca pe furiş, nu te întoarce dacă auzi că plânge şi, mai ales, nu ceda rugăminţilor lui de a-l lua acasă. Altfel, îi va lua mult mai mult timp să se adapteze la grădiniţă.
  • Când vii să îl iei de la grădiniţă, nu te îngrijora dacă este morocănos sau chiar supărat pe tine. Este o reacţie normală după despărţire. Accept-o ca atare şi nu fă mare caz de ea.
image
image
image
image
image
image
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
cutremur grecia jpg
marcel ciolacu conferinta de presa foto captura video jpg
jean paul getty captura video jpg
symmetrica facebook jpg
image png
magazin deschis unsplash jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net