Peste 7.500 de ofiţeri şi agenţi au fost avansaţi de Ziua Poliţiei Române

Ultima actualizare:

    La mulţi ani, Poliţiei Române!
La mulţi ani, Poliţiei Române!

Peste 7.500 ofiţeri şi agenţi au fost avansaţi, marţi, cu ocazia Zilei Poliţiei Române.

De asemenea, au fost acordate premiile "Poliţistul anului" 2014, pe patru domenii, respectiv Combaterea Criminalităţii Organizate, Judiciar, Ordine şi Siguranţă Publică şi Structuri de Suport, precum şi un premiu special.

Vicepremierul Gabriel Oprea şi şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, au înmânat premiul special “Poliţistul Anului” Unităţii centrale de analiză a informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Titlul a fost acordat pentru că structura “a fost principalul furnizor de informaţii pentru unităţile operative şi pentru conducerea Poliţiei Române, rezultatele obţinute în urma activităţilor desfăşurate în 2013 fiind apreciate la nivel internaţional”, scrie Mediafax.

Premiul “Poliţistul anului” la categoria Ordine şi Siguranţă Publică a fost acordat inspectorului de poliţie Corneliu Petru Ioniţă, de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.

“Ofiţerul a fost nominalizat ca recunoaştere pentru curajul arătat la data de 8 iulie 2013, când, punându-şi viaţa în pericol, a imobilizat atentatorul cu bombă de la sediul Universităţii Tehnice Iaşi şi a intervenit asupra dispozitivului exploziv, aducându-şi astfel contribuţia la înlăturarea pericolului producerii unei tragedii - 36 de vieţi au fost salvate”, potrivit MAI.

La categoria Combaterea Criminalităţii Organizate, premiul a fost acordat Serviciului de Combatere a Criminalităţii Informatice din cadrul BCCO Piteşti.

La categoria Judiciar, Direcţia de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sectorului 2 Bucureşti au fost desemnate câştigătoare.

La categoria Structuri de Suport, premiul a fost acordat Direcţiei de Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiilor, pentru asigurarea bunei funcţionări a uneia dintre cele mai mari şi mai complexe reţele de calculatoare din România.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Poliție Belgia jpg
image
image
image
image
image
image
norvegia studii colaj pixabay jpg
image png
elevi scoli politie si pompieri e1641193237723 webp
kumarasamy navaneethan jpg
baie pixabay jpg
plaja dunraven bay captura video 2 jpg
CEDO - Curtea Europeană a Drepturlor Omului FOTO Shutterstock
farmacie medicamente pastile shutterstock 717437125 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net