Peste 5.300 de pompieri, mobilizați în minivacanța de Crăciun. Recomandări ca să preveniți incendiile

Ultima actualizare:

    Pompierii sunt la datorie în minivacanța de Crăciun
Pompierii sunt la datorie în minivacanța de Crăciun

În perioada următoare, 24 de ore din 24, salvatorii sunt pregătiți să acționeze atât pentru acordarea asistenței medicale de urgență, cât și pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite din partea cetățenilor. De asemenea, pompierii vin și cu sfaturi și recomandări pentru evitarea unor dezastre.

Pompierii pot interveni cu peste 3.300 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 103 mașini de descarcerare, 304 ambulanțe SMURD, 31 unităţi de terapie intensivă mobilă, 7 ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic, precum şi 43 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.Astfel, în perioada 28 noiembrie – 22 decembrie, pompierii au executat, la nivel național, 2.548 controale de prevenire la obiective ce desfășoară activități cu public numeros, cluburi, discoteci și unități de alimentație publică care organizează petreceri de Crăciun și Revelion.În urma acestor verificări, inspectorii de prevenire au identificat 359 de spații care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu, iar pentru nerespectarea normelor de securitate la incendiu, au fost aplicate 1.081 amenzi, în cuantum de 3.785.215 lei.

Recomandările pompierilor pentru a evita incendiile în locuințe

Cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

Pentru a preveni producerea unor incendii, nu aprindeţi artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea materialelor care pot lua foc.De asemenea, este important să nu amplasaţi bradul de Crăciun în apropierea unor surse de căldură, precum sobe, calorifere ori alte mijloace de încălzire.În situația în care părăsiți locuința, decuplați aparatele electrice, iar dacă vă cazaţi în structuri de primire turistice, familiarizaţi-vă cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora.De asemenea, recomandăm părinţilor supravegherea permanentă a micuţilor lor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să utilizeze petarde, artificii sau alte obiecte periculoase.IGSU atrage atenția organizatorilor de evenimente cu aflux de persoane asupra principalelor aspecte pe care aceștia trebuie să le aibă în vedere, respectiv:✔ respectarea capacității maxime de utilizatori ai spațiului în care se desfășoară evenimentul;✔ asigurarea măsurilor privind evacuarea utilizatorilor în cazul producerii unei situații de urgență;✔ asigurarea funcționării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea spațiului respectiv;✔ instruirea personalului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și care asigură intervenția la locul de muncă.

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net