Percheziții la locuințele a trei foști ofițeri SRI din Prahova

Ultima actualizare:

    Perchezițiile au legătură cu un dosar de corupție
Perchezițiile au legătură cu un dosar de corupție

Procurorii DNA Ploiești fac, miercuri dimineață, percheziții la locuințele a trei foști ofițeri ai Serviciului Român de Informații (SRI), anunță Mediafax. Descinderile au loc în dosarul în care fostul șef de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești este cercetat pentru corupție.

În acest dosar, pe lângă fostul șef al BCCO ploiești, Emanuel Saghel, mai sunt cercetați pentru corupție un fost ofițer din cadrul aceleiași instituții,  fostul șef al DGA Prahova, Constantin Ispas, și fostul adjunct al Poliției Județene Prahova, Adrian Rădulescu.

Printre cei la locuințele cărora se desfășoară percheziții se numără, conform unor surse citate de Mediafax, colonelul în rezervă Florin Gulianu și maiorul în rezervă Daniel Florea.

În ultima perioadă, cei doi au trimis mai multe memorii unor instituții ale statului, în care acuză comiterea unor presupuse fapte de corupție de către persoane cu funcții importante din SRI, dar și de către politicieni.

Aceleași surse precizează că cei trei ofițeri nu au calitatea de suspecți în dosar, și nici nu vor fi duși la audieri.

Doi dintre cei trei ofițeri SRI ale căror locuințe sunt percheziționate de DNA lucrează, în prezent, în cadrul unei alte instituții publice din Ploiești.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
Soldat ucrainean cu telefonul în mână FOTO Profimedia
buletin carte de identitate foto mai
image png
anul fara vara jpg
the landlord opened the door with a pending key home selling ideas home mortgage free photo jpg
monezi jpeg
pansies 7210851 1280 jpg
Imperiul Roman, hunii şi goana după aur jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net