Patru lucruri absolut de evitat pentru o poveste frumoasă de iubire

Ultima actualizare:

    Iubirea pare dintotdeauna motorul unei relații de neuitat, dar care se poate oricând „gripa” dacă dăm frâu liber imaginațieifoto: 123RF
Iubirea pare dintotdeauna motorul unei relații de neuitat, dar care se poate oricând „gripa” dacă dăm frâu liber imaginațieifoto: 123RF

Amorul începe întotdeauna spectaculos, cu o senzație de bine care ne cucerește deopotrivă trupul și sufletul. Există însă cazuri în care, din păcate, el nu rezistă. Iar explicațiile nu sunt de natură misterioasă.

Pur și simplu, în cazul celor mai mulți dintre noi, iubirea se destramă din cauza imaginației noastre bogate, care construiește o serie de scenarii lipsite de corespondent în realitate. Adică, pur și simplu, inventăm și ne facem rău singuri.

Potrivit psihologilor, certurile din cuplu şi despărţirile se produc de cele mai multe ori atunci când gândurile de nesiguranţă, însoțite de imaginație și iluzii, au preluat controlul asupra vieţii noastre.

Lipsa de încredere în sine generează cele mai mari neajunsuri

Psihologul Alexandru Pleșea, cunoscut opiniei publice drept „antrenorul minții”, consideră că lipsa de încredere în sine proiectează nesiguranţă atât în relaţie, cât mai ales în partener.

Iar de aici și până la nașterea unor gânduri în care partenerul te îmșală, te minte și e gata oricând să se simtă bine în compania oricui altcuiva decât a ta mai rămâne doar un pas. Pe care mulți îl și fac.

Tocmai de aceea Alexandru Pleșea, specialist și trainer în programare neuro-lingvistică, crede că mintea umană care trăieşte în nesiguranţă, generează o serie de gânduri distructive, ce pot afecta foarte mult relațiile de cuplu. Atât de mult, încât uneori despărţirea devine iminentă. 

El a identificat patru asemenea capcane aproape de neevitat pentru cel  „slab de înger”.

Încercarea, aproape disperată, de a citi cât mai des gândurile partenerului

Multe dintre probleme sociale sau de cuplu apar atunci când credem cu tărie că avem puterea să citim gândurile celor din jur şi astfel începem să facem presupuneri nefondate.

Acesta este motivul pentru care începem să ne umplem mintea cu bănuieli şi false credinţe despre partenerul de viaţă, iar întreg procesul generează sentimente de stres şi nesiguranţă.

„Ca să putem fi fericiţi într-o relaţie, e nevoie să învăţăm că acele bănuieli nefondate pot fi spulberate foarte uşor prin comunicare. Nu, nu avem puterea de a citi ce este în mintea oamenilor, dar avem o putere şi mai mare, şi anume respectul pe care trebuie să-l avem pentru intimitatea celuilalt. Cu toţii avem dreptul la gânduri intime, pe care să le tinem doar pentru noi. Când întrebi constant „La ce te gândeşti?” sau încerci în mintea ta să construiesti scenarii posibile, îl faci pe celălalt să se retragă din relaţie pentru a avea spaţiu. De câte ori nu aţi auzit Mă sufoc în relaţia aceasta?”, explică psihologul Alexandru Pleşea.

Iluzia cvasipermanentă după relaţia perfectă

Perfecţiunea este un concept abstract, iar lumea noastră este guvernată de legea relativului: ce este perfect pentru mine, poate fi imperfect pentru altcineva.

Nevoia noastră obsesivă de a găsi persoana perfectă, care să ne ofere relaţia perfectă, va creşte din ce în ce mai mult sentimentul de nesiguranţă, deoarece fugim după o himeră, după un lume utopică.

„Astfel de relaţii eşuează deoarece ne-am construit în minte imaginea unei relaţii aşa-zise perfecte, iar în realitate vom constata că fiecare relaţie pe care încercăm s-o dezvoltăm eşuează lamentabil, nu din cauza partenerului, ci din cauza standardelor de perfecţiune ale fanteziei noastre. Noi suntem imperfecţi în multe privinţe şi căutăm relaţii cu oameni care sunt imperfecţi în moduri complementare. Ca să creştem în interior si să constientizăm propriile imperfecţiuni, e nevoie să căpătăm multă experienţă de viată; şi până nu ne lovim de cele mai profunde imperfecţiuni, de defectele noastre greu de corectat – cele care ne definesc ca persoană – nu vom reuşi să alegem relaţii armonioase la un nivel înalt. Doar atunci vom şti ce căutăm cu adevărat. Căutăm oameni imperfecţi care să ne echilibreze – oamenii perfect de imperfecţi pentru noi”, avertizează același Alexandru Pleşea.

Alungă ispita de a judeca şi de a compara relaţiile noi cu cele vechi

Una dintre cele mai mari greşeli cele mai frecvente pe care le putem face mulți dintre noi este să comparăm relaţiile noi cu cele vechi. Astfel, omitem faptul că fiecare relaţie este unică în felul ei şi trebuie să o tratăm ca atare. “Gândiţi-vă la momentele în care aţi judecat pe nedrept pe cineva doar pentru ca vă amintea de altcineva din trecut care s-a purtat urât cu voi. Renunţaţi la teama de a vă apropia cu inima deschisă de cineva doar pentru că, în trecut, aţi fost rănit. Ghiciţi ce! Cel mai probabil şi persoana de lângă voi a fost rănită la un moment dat. Amândoi purtati cu voi pete din trecut. Astfel de judecăti duc la reactii defensive, la îndepărtare nefondată, la suferinţă. Oferiţi bunătate și sustinere, oferiţi încredere, dăruire, nimeni nu intră în viata voastră pentru a plăti greşelile altora. O inimă deschisă nu cunoaște regrete, un suflet plin de îndoieli va fi mereu călăul dragostei”, susţine psihologul.

Renunță să mai inventezi probleme care, în fapt, nu există

Cea mai eficientă metodă de auto-sabotare este inventarea problemelor în mintea noastră şi convingerea că sunt reale. De cele mai multe ori, facem acest lucru deoarece vrem să ieşim din monotonie şi construim “un măr al discordiei” care ne facesă credem că viaţa poate fi mai palpitantă. Într-un final, ajungem să observăm că întreaga noastră construcţie mentală a proiectat un scenariu real pe care îl detestăm şi care ne face rău.

„Pasagerul nesigur nu are încredere în niciun alt sofer. Simte că pierde controlul. Crede că şoferul nu este destul de atent. Ajunge să creadă că cea mai mică ezitare a şoferului se va concluziona cu un impact fatal. Se sperie crezând că imaginile create în mintea sa reprezintă realitatea. Acest întreg proces de gândire nu are alt rezultat decât destrămarea relaţiei”, declară psihologul.

În concluzie, avertizează Alexandru Pleșea, relațiile sociale există pentru a putea interacționa cu cei din juri sau, atunci când relația evoluează, să-i putem aprecia și de ce nu, chiar îndrăgi.  Pe de altă parte, nu trebuie uitat că nimeni nu este perfect şi nici nu va fi. „Toți intrăm în relații pentru a oferi sau a primi, toți avem aceste nevoi. Scopul final, oricât de departe ar fi acesta, ar putea consta în faptul că relația perfectă poate fi definită în cateva cuvinte: Eu mă voi desăvârși prin tine și tu prin mine“, conchide psihologul Alexandru Pleşea.

Ce spune „antrenorul minții” despre puterea gândurilor?

image
image
image
image
image
image
windrunner radia jpg
caine pixabay jpg
Bere jpg
codreanu jpg
suc tedi mucegai jpg
Avion la terminal in aeroport poarta de imbarcare goala Foto Shutterstock jpeg
chioma nigeria jpg
Dormitorul matrimonial are un pat încăpător
image
actualitate.net
image
actualitate.net