Patriarhia anunță reguli speciale pentru Bobotează. Cum va fi împărțită aghiasma

Ultima actualizare:

    Imagine din anii trecuți, din dimineața zilei de BoboteazăFOTO: Click!
Imagine din anii trecuți, din dimineața zilei de BoboteazăFOTO: Click!

La 6 ianuarie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Boboteaza (Botezul Domnului), iar Patriarhia Română a anunțat luni măsuri speciale la ceremoniile care se vor organiza cu prilejul acestei sărbători.

Apa pentru Bobotează va fi sfințită marți, la prânz, la Catedrala Patriarhală pentru a fi îmbuteliată până seara în sticle de un litru care vor fi împărțite credincioșilor de miercuri, începând cu ora 7.00. Aceștia vor avansa pe un culoar bine marcat, păstrând în mers distanța de 1,5 m și purtând mască de protecție, anunță Patriarhia.

Program Bobotează, marţi, 5 ianuarie

  • Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârşită Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) în Catedrala Patriarhală pentru nevoile Catedralei. În acelaşi timp, în Altarul de vară, va fi sfinţită şi o mare cantitate de apă, pentru a fi îmbuteliată până seara, în sticle de un litru.
  • Sticlele cu Aghiasmă Mare, îmbuteliate marţi, 5 ianuarie, vor fi oferite credincioşilor prezenţi la Catedrala patriarhală în ziua de miercuri, 6 ianuarie, 2021, începând cu ora 7.00, lângă Altarul de vară. Aceştia vor avansa pe un culoar bine marcat, păstrând în mers distanţa de 1,5 m şi purtând mască de protecţie.

Program Bobotează, miercuri, 6 ianuarie

  • Între orele 07:00 – 14:00 accesul credincioşilor spre Catedrala Patriarahlă se va realiza doar dinspre Piaţa Unirii, accesul dinspre Strada 11 iunie fiind restricţionat (pe acest traseu va fi permisă doar coborârea dinspre Catedrală);
  • Între orele 09:30 – 12:00 va fi săvârşită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, respectându-se toate normele sanitare în vigoare;
  • Între orele 12:00 – 13:00 va fi săvârşită din nou Slujba Sfinţirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, într-un vas unic de argint, în Pridvorul Reşedinţei Patriarhale, după care credincioşii prezenţi la slujbă vor fi binecuvântaţi prin stropire cu această Aghiasmă Mare din ziua de 6 ianuarie.
  • Pentru a se evita aglomerarea credincioşilor la distribuirea Aghiasmei Mari, nu vor mai exista vase mari cu apă ca în anii precedenţi, ci credincioşii vor primi Aghiasma Mare deja îmbuteliată.

Citește și:

La 6 ianuarie Creștinii ortodocși prăznuiesc Botezul Domnului-Boboteaza

Cele mai frumoase tradiții la praznicul Bobotezei

  •  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Ioana Ancuţa Popoviciu judecatoare accident 2 Mai jpeg
Hotelul de Gheata Balea Lac jpeg
seva mesteacan
profit record banci jpg
Grasime abdominala_shutterstock 1015212598 jpg
alexandru moruzi (2) jpg
pounds 2391239 1280 jpg
bf17828c1172fb1a0ab3c6f43bf0015c jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net