Paște 2020. Iată programul magazinelor de sărbători

Ultima actualizare:

    De Paște, magazinele vor avea un program special
De Paște, magazinele vor avea un program special

Paște 2020. Dacă te pregătești să mergi la cumpărături, află că programul magazinelor de sărbători va fi modificat în această perioadă. Iată când sunt deschide Carrefour, Cora, Lidl, Mega image, Penny și Kaufland!

Toate magazinele, hypermarketurile și supermarketurile vor avea un program special în perioada sărbătorilor pascale. Însă, atunci când vom merge la cumpărături va trebui să resectăm anumite reguli, în contextulpandemiei de coronavirus. Astfel, pe lângă declarația pe proprie răspundere, recomandat este să ne protejăm fața cu mască și mâinile cu mănuși. Un alt aspect decare va trebui să ținem cont: intervalul orar11.00-13.00 este dedicat persoanelor peste 65 de ani, deci ar fi bine să eviți sămergi la magazin între aceste ore.

Program magazine Carrefour

În perioada 16-17 aprilie, magazinele Carrefour vor fi deschise și vor avea un program normal, de la ora 08.00 până la ora 22.00. Sâmbătă însă, cu o zi înainte de Paște, carrefour va fi deschis de laora 08.00 până la ora 18.00. Pe 19 și 20 aprilie,în prima și a doua zi de paște, toate hypermarketurile vor fi închise. Din 21 aprilie,acestea îți vor relua programul obișnuit, între orele 08.00-22.00.

13-17 aprilie: deschis între 08.00 – 22.00

18 aprilie: deschis între 08.00 – 18.00

19, 20 aprilie: închis

21 aprilie: 08.00-22.00

Program magazine Lidl

Până vineri, magazinele Lidl vor fi deschise în intervalul orar 07.30-21.00. Excepție vor face magazinele din Caransebeș (Str Ardealului nr. 127), Oțelu Roșu (Str. Rozelor nr. 1A) și Blaj (Str. Clujului 7B), care vor fi deschise între orele 10:00-18:30. În data de 18 aprilie, cu o zi înainte de Paște, magazinele vor avea un program scurt și vor închide ușile la ora 17.00. Și de această dată fac excepție de la acest interval orar magazinele Caransebeș (Str Ardealului nr. 127), Oțelu Roșu (Str. Rozelor nr. 1A) și Blaj (Str. Clujului 7B), deschise pe 18 aprilie între orele 08:30-17:00. În prima și a doiua zi de Paște, Lidl va fi închis.

Program magazine Penny

În ziua de Paște, toate magazinele Penny vor fi închise. Iată programul pentru perioada 16-20 aprilie:

16 aprilie 2020: 07.30-21.00

17 aprilie 2020: 07.30-21.00

18 aprilie 2020: 07.00-19.00

19 aprilie: închis

20 aprilie: 09.00-17.00

Program magazine Kaufland

Magazinele Kaufland vor funcționa în perioada sărbătorilor de Paște după următorul program:

15-17 aprilie 2020: 07.30-22.00

18 aprilie 2020: 07.30-16.00

19 aprilie 2020: închis

20 aprilie 2020: 09.15.00

Exepție vor face magazinele din Gheorghieni, Odorheiu Secuiesc, Miercurea ciuc, Sfântu Gheorghe, Târgu secuiesc, care vor avea program normal de funcționare.

Program magazine Cora

Toate magazinele Cora vor fi închise de Paște, dar se vor deschise începând de luni. Iată programul de funcționare:

13-17 aprilie 2020: 08.00-22.00

18 aprilie 2020: 08.00-19.00

19 aprilie: închis

20 aprilie: 09.00-17.00

Angajații din spital, MAI și MapN au un program preferențial și li se va permite accesul în magazine începând cu ora 07.30, în intervalul 13-18 aprilie.

Program magazine Mega Image

De Paște, toate magazinele Mega Image vor fi închise. Iată programul de funcționare în această săptămână:

16-17 aprilie: program prelungit, până la ora 22.00 sau ora 23.00,în funcție de unitate

18 aprilie: majoritatea magazinelor vor închide la ora 20.00

19 aprilie: închis

20 aprilie: 11.00-18.00

Program magazine Auchan

Lanțull de hypermarketuri Auchan va funcționa după un program special. Spre deosebire de anii trecuți, Auchan din Afi Cotroceni nu va mai fi deschis în prima zi de Paște. Pe 18 aprilie, magazinele vor fi deschise între orele 08.00-18.00, iar pe 19 și 20 aprilie va fi închis.

În perioada Paște 2020, programul magazinelor de sărbători nu va fi diferit față de alți ani. Însă, există reguli pe care va trebui să le respectăm la cumpărături: păstrarea distanței de cel puțin doi metri față decei din jur, purtarea unei măști la nas și gură, purtarea unor mănuși de protecție. 

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net