OTP Bank și Bancpost refuză negocierile de grup cu împrumutații în CHF

Ultima actualizare:

    Grupul clienţilor cu credite în franci elveţieni, care numără în prezent peste 24.000 de membri, a organizat mai multe mitinguri de protest în Bucureşti.Foto: Dorin Constanda
Grupul clienţilor cu credite în franci elveţieni, care numără în prezent peste 24.000 de membri, a organizat mai multe mitinguri de protest în Bucureşti.Foto: Dorin Constanda

Iată, dacă mai era nevoie de exemple, ce atitudine au unele bănci față de clienții lor! Bancpost și OTP Bank au transmis Grupului Clienților cu Credite în CHF și Asociației Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) că „nu consideră oportun” să se întâlnească pentru negocierile de grup, demarate la începutul acestei luni. Asta în timp ce Banca Românească nici nu s-a sinchisit să răspundă solicitării.

 La data de 18 martie 2015, Grupul Clienților cu Credite în CHF, în parteneriat cu AURSF, au anunțat, la sediul ANPC, intenția lor de a chema la negocieri băncile care au acordat credite în franci elvețieni. Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și-a manifestat sprijinul pentru acest demers. Au fost chemate la negocieri Volksbank, OTP Bank, Bancpost, Raiffeisen Bank, Banca Românească, Piraeus Bank și Credit Europe Bank. Reprezentații clienților au identificat două tipuri de abordări: una constructivă, alta de totală indiferență, se arată în comunicatul transmis mai jos:

Volksbank a fost prima care ne-a răspuns şi a salutat iniţiativa noastră de a găsi o cale de dialog între clienţi şi bănci în legătură cu împrumuturile în franci elveţieni, dar conducătorii băncii ne-au solicitat să fim de acord ca întâlnirea să aibă loc după data de 10 aprilie, când se finalizează schimbarea de acţionariat. Având în vedere oferta anunţată marți, 7 aprilie, de Banca Transilvania către clienţi, considerăm că amânarea a fost benefică, pentru că ne va permite o discuție mai eficientă cu reprezentanții Volksbank/Banca Transilvania.

Raiffeisen Bank ne-a invitat la sediul său, având în vedere că managementul băncii nu a fost disponibil la data şi la ora propuse de noi. Scopul întâlnirii a fost acela de a purta o discuţie în cadrul căreia părţile să îşi prezinte punctele de vedere şi propriile abordări ale soluţiilor pe care le văd posibile pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă consumatorii cu credite în CHF. Întâlnirea a avut loc în după-amiaza zilei de 3 aprilie, pe durata a aproape 3 ore, în care părţile şi-au exprimat propria viziune asupra situației. Având în vedere că reprezentanții Raiffeisen Bank și-au exprimat dorinţa de a nu face, în această etapă, declaraţii publice cu privire la discuțiile purtate, înțelegem să avem o atitudine constructivă,  în beneficiul consumatorilor pe care îi reprezentăm,  atât timp cât banca va răspunde, la rândul ei, cu propuneri care să vină în întâmpinarea așteptărilor clienților care ne-au mandatat să negociem în numele lor.

Conducerea Piraeus Bank ne-a transmis la finalul săptămânii trecute că este deschisă la discuții, dar că, din motive de program, nu poate onora invitația în ziua și la ora propuse de noi. Am transmis în cursul zilei de astăzi o scrisoare în care ne-am exprimat disponibilitatea de a ne întâlni în perioada următoare, cu precizarea că ne așteptăm ca această întâlnire să aibă loc cât mai curând, pentru că trecerea timpului nu face decât să înrăutățească situația debitorilor cu credite în CHF.Și reprezentanții Credit Europe Bank și-au exprimat deschiderea de a ne întâlni, solicitându-ne însă un plus de informații pentru a putea evalua modul în care o asemenea întâlnire ar putea să fie cât mai eficientă. Am transmis în cursul zilei de astăzi o scrisoare în care am oferit toate informațiile solicitate și sperăm să primim din partea băncii un răspuns pozitiv într-un termen cât mai scurt.„Restul băncilor au dat dovadă de o atitudine neconstructivă, ca să folosim un termen politicos. Fie că nu ne-au răspuns deloc, cum a procedat din păcate Banca Românească, fie că ne-au transmis că nu consideră oportun să ne întâlnim, cel puțin în acest moment, așa cum au reacționat reprezentanții Bancpost și OTP Bank.

Însă acest lucru nu ne descurajează. Ne putem imagina doar că  respectivele bănci nu au înțeles bine esența demersului nostru și faptul că avem un mandat direct de reprezentare, prin procură autentică, a unui număr de consumatori ai respectivelor bănci. Refuzul de a discuta pe marginea situației creditelor acestora ar semnifica în fapt un refuz de a discuta cu clienții proprii, ceea ce contravine tuturor mesajelor lansate public de reprezentanții respectivelor bănci, precum și tuturor îndemnurilor la negocieri făcute de instituțiile care reglementează activitatea bancară”, a mai transmis reprezentanții clienților împrumutați în CHF.

Ei avertizează că, dacă băncile manifestă în continuare o lipsă de bună-credință în raport cu proprii clienți, se vor adresa mai departe instituțiilor abilitate de la nivel național și internațional.

image
image
image
image
image
image
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net