Orban, tiradă asupra lui Iohannis: "A luat-o razna complet", "Cred că nu-şi termină mandatul", "Se comportă ca un turist străin"

Ultima actualizare:

    Ludovic Orban și Klauss Iohannisfoto: Mediafax
Ludovic Orban și Klauss Iohannisfoto: Mediafax

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban îi critică în termeni duri pe foştii săi colegi din partid. Despre preşedintele Klaus Iohannis afirmâ că „a luat-o razna complet, parcă a uitat că este preşedinte şi se comportă ca un turist străin care se află în România”.

Orban apreciază că preşedintele Klaus Iohannis nu îşi va termina mandatul, pentru că va fi suspendat din funcţie de către Parlament. Orban afirmă că una dintre ieşirile din criza politică actuală o reprezintă dizolvarea Parlamentului, care duce către alegeri anticipate, iar a doua soluţie o reprezintă suspendarea preşedintelui, dacă nu va proceda în acest fel. Orban susţine că, în acest ultim scenariu, se va „implica cu toată forţa” în referendumul care ar urma suspendării preşedintelui Klaus Iohannis.

"Se comportă ca un turist străin care se află în România"

„Trăim în România, o ţară frumoasă cu oameni frumoşi, doar că avem un preşedinte care a luat-o razna complet, care parcă a uitat că este preşedintele României şi se comportă ca un turist străin care se află în România, ignorându-şi complet obligaţiile pe care le are faţă de cetăţenii români şi acţionând împotriva intereselor României, în mod evident”, a afirmat Ludovic Orban duminică seară, la Realitatea Plus, preluat de News.ro.

Orban apreciază că preşedintele Iohannis nu îşi va termina al doilea mandat. Întrebat dacă în opinia sa Klaus Iohannis este autorul actualei crize politice, Orban a răspuns:„ cu siguranţă”, el afirmând că decizia de a nu reface coaliţia cu USR „este în mod evident decizia preşedintelui Iohannis”.

"Cred că nu-şi termină mandatul, vă spun sincer"

„Preşedintele Iohannis are un comportament care nu mai are nicio legătură cu comportamentul pe care l-a avut atât timp cât noi am fost în parteneriat. Cred că nu-şi termină mandatul, vă spun sincer”, a mai afirmat Orban. Întrebat dacă crede în varianta suspendării preşedintelui, Orban a răspuns: „Cu siguranţă”.

"Forin Cîţu nu mai trăieşte în realitatea noastră cotidiană"

În ceea ce priveşte creşterea economică, el consideră că „nu este foarte sănătoasă”, nu se bazează pe „motoare sănătoase de creştere” ci pe creşterea consumului. Practic, consumăm mai mult din import, nu producem mai mult în România”, argumentează Orban, adăugând că o politică sănătoasă este „prin noi înşine”. „Dacă vă uitaţi, Forin Cîţu nu mai trăieşte în realitatea noastră cotidiană. Realitatea noastră de zi cu zi este să te duci să faci un plin, să plăteşti o factură, să te duci să faci cumpărăturile la piaţă că vezi că toate preţurile au crescut”, mai spune Orban.

El crede că „atât Iohannis, cât şi Cîţu, cât şi cei din jurul lui Cîţu, pur şi simplu au înnebunit”. Orban admite că are o parte de responsabilitate pentru actuala situaţie. „Am şi eu partea mea de răspundere. Cred că tot ce am făcut în ultimele patru luni jumate cred că arată categoric că sunt împotrivă şi că nu vreau să fiu părtaş la nebunia din ultimele patru luni”, a adăugat fostul lider liberal.

Citește și:

FOTO Președintele Klaus Iohannis şi soţia, în vizită la piramidele din Egipt

Ludovic Orban, despre Klaus Iohannis: „Nu îl recunosc. Preşedintele este într-un mare pericol”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
Ion Gavrila Ogoranu jpg
Domeniile Murani FOTO destinatiaanului.ro
hipodrom baneasa jockeyclub1 jpg
supermarket jpeg
cruce pixabay jpg
parau peta1 jpg
image png
tiktik chelnerita png
image
actualitate.net
image
actualitate.net