«Oprescu judecat pentru copilul sfâşiat!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Un nou protest împotriva maidanezilor a avut loc, ieri, în Bucureşti. Peste 300 de oameni i-au cerut primarului Sorin Oprescu, dar şi edililor de sector, să-şi asume responsabilitatea de a ne scăpa de câinii aflaţi pe străzi şi să nu o arunce în cârca cetăţenilor.

La o săptămână de la tragedia în care, Ionuţ Anghel, de 4 ani, a fost mâncat de câinii vagabonzi, oameni de toate vârstele s-au strâns în Parcul Izvor, la protestul organizat de cântăreaţa Nadine. Fiecare a avut câte un mesaj pentru autorităţi. Imprimate pe tricouri, pe pancarte sau scandante, lozincile au fost pe cât de clare, pe atât de categorice. "Asumă-ţi!", a fost unul dintre mesajele pe care protestatarii i l-au transmis lui Sorin Oprescu, dar şi primarilor celorlalte sectoare. Apoi, oamenii au scandat: "Fără referendum!", "Nu sunt hrană pentru câini!", "Strada mea nu e coteţ!", "Vrem legea lui Ionuţ!", "Demisia!", "Oprescu judecat pentru copilul sfâşiat!".

"Să-şi asume legea, nu s-o scriem noi! Sunt cinci ani de mandat. Ce bine se stă în acel fotoliu de boier!" Nadine, 34 de ani, cântăreaţă

simeon stalpnicul png

Părinţii lui Ionuţ nu au lipsit ieri de la mitingul din Parcul Izvor

simeon stalpnicul png

Nadine a declarat că autorităţile ar trebui să-şi asume problema câinilor comunitari şi să rezolve situaţia. Ea a mai spus că protestul nu încurajează violenţa îndreptată împotriva animalelor, ci susţine implementarea unor măsuri care să rezolve problema câinilor comunitari de pe străzile Bucureştiului. La protest, au venit şi părinţii lui Ionuţ Anghel. "Venim de la cimitir. Nu suntem în stare să vorbim. Am venit să o susţin pe Nadine, am spus că susţinem orice campanie care are legătură cu cazul nostru", a declarat mama lui Ionuţ, Andreea Felicia Anghel.

Azi, de la ora 18.00, tot în Parcul Izvor, urmează un alt protest împotriva maidanezilor, organizat de comunitatea online a părinţilor.

6 motive pentru care cerem demisia primarului Oprescu

Nu a avut curajul să vină la înmormântarea lui Ionuţ. Cu ochii în lacrimi a promis familiei lui Ionuţ că va veni să-l vadă. Ei bine, totul s-a dovedit a fi doar de faţadă. Primarul iresponsabil nu a avut curajul să-şi facă apariţia la capelă şi nici la cimitir ca să-i aprindă o lumânare. A trimis doar o coroană, plătită, probabil, tot din banii noştri.

Nu e în stare să ia singur o decizie în privinţa maidanezilor şi pasează responsabilitatea bucureştenilor, prin chemarea la referendum pe 6 octombrie. A fost ales primar pentru a lua decizii în numele şi spre binele cetăţenilor. În schimb, nu a făcut decât să risipească banii. A cumpărat 20 de ceasuri aurite cu peste 700.000 €, visează la autostrada suspendată, care ar mai costa 1,6 miliarde €. În plan mai are construcţia Sălii Polivalente de la "Lia Manoliu", pe care s-ar duce 80 de milioane €, dar şi pasajul inutil de la Piaţa Presei Libere, gândit la 18 milioane €.

Cheltuieşte aproape 2 milioane € pe referendum, în loc să construiască adăposturi. Cu aceşti bani s-ar construi cel puţin trei adăposturi a câte 2.000 de locuri fiecare.

Şi-a făcut campanie pe subiectul maidanezilor, dar după ce a fost ales a uitat. Anul trecut, cu doar o lună înainte de alegerile locale, a promis că va duce 10.000 de câini la adăpostul „Dogtown". Acum sunt doar 392. Totul s-a dovenit a fi doar un mare balon de săpun.

Le-a dat voie ONG-urilor să castreze câinii şi apoi să-i readucă în stradă. Marcela Pîslă, şefa Asociaţiei „Cuţu-Cuţu", ne-a dezvăluit că în 2008, Oprescu i-a chemat la discuţii pe toţi reprezentanţii organizaţiilor interesaţi să castreze maidanezii şi le-a cerut ca, odată cu castrările, să semneze că-i şi adoptă. În plus, edilul a fost de acord ca toate patrupedele să fie readuse în stradă, din cauza faptului că fundaţiile nu aveau spaţii ca să le cazeze.

Nu a luat nici o măsură împotriva maidanezilor nici în 2011, când şase câini au ucis o femeie. Taniuşa Stanchievici avea 49 de ani, atunci când a sfârşit devorată de maidanezi. S-a întâmplat în ianuarie 2011, chiar în curtea ADP sector 5. Cazul s-a muşamalizat.

Vadim Tudor, despre copilul sfâşiat de maidanezi: «A fost violat şi omorât, apoi aruncat aşa la câini»

Ipoteză-şoc în cazul copilului ucis de maidanezi. Cine cere deshumarea acestuia

Au rupt tăcerea! Părinţii copilului sfâşiat de câini, mărturii emoţionante despre drama lor

Carmen Harra a vrut s-o liniştească pe bunica lui Ionuţ: «Nu te mai învinovăţi, a murit înainte să fie mâncat de câini»

Sute de bucureşteni protestează: «Oprescu, ai sângele lui Ionuţ pe mâini!»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net