Onțanu află astăzi dacă va fi eliberat din închisoare

Ultima actualizare:

    Onțanu este acuzat de luare de mită
Onțanu este acuzat de luare de mită

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti urmează să pronunțe astăzi o decizie în cazul fostului primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu, acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea mai multor terenuri.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti trebuiau să pronunţe o sentinţă în acest dosar în 14 iulie, însă au amânat pentru vineri decizia, care nu va fi definitivă.

La ultimul termen al procesului, din 10 iulie, apărătorii fostului primar au cerut schimbarea încadrării juridice, în sensul de a se elimina forma agravantă din acuzaţia de luare de mită. "Chiar şi dacă nu se schimbă încadrarea juridică, prescripţia a intervenit cu privire la faptele de corupţie”, a susţinut apărătorul lui Onţanu, citat de news.ro.

Întrebat dacă fapta de luare de mită de care este acuzat s-a prescris sau nu, Onţanu a arătat că instanţa de judecată o să decidă acest lucru şi că el, oricum, a cerut continuarea procesului, chiar dacă fapta s-ar fi prescris. "Instanţa are libertatea să se pronunţe în legătură cu acest lucru. Am cerut prin avocatul meu ca procesul să continue, nu mă interesează neapărat prescripţia ca atare, ci continuarea procesului astfel încât să se dovedească că sunt două minciuni sfruntate", a susţinut fostul primar. El a mai spus că nu ştie cum acel teren a ajuns la fostul ministru de Interne Gabriel Oprea şi că nu ia în calcul o revenire în politică.

image
image
image
image
image
image
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
Crestere salariu FOTO Shutterstock
image png
Demonstrație efectuată de reprezentanții MAI în pregătirea aderării României cu frontierele aeriene și maritime la spațiul Schengen, în aeroportul Otopeni, Ilfov. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net