O ursoaică şi trei pui au intrat în casa unei bătrâne din Harghita

Ultima actualizare:

    Ursoaica şi cei trei pui s-au retras, până  la urmă, în pădure
Ursoaica şi cei trei pui s-au retras, până la urmă, în pădure

De necrezut! O ursoiacă şi trei pui au pătruns, joi noapte, în bucătăria unei case din Băile Tuşnad (Harghita).

De necrezut! O ursoiacă şi trei pui au pătruns, joi noapte, în bucătăria unei case din Băile Tuşnad (Harghita). Proprietara, o femeie în vârstă, s-a baricadat într-o cameră, arată ziare.com. Ea a sunat la112, iar jandarmii au sfătuit-o să tragă un corp de mobilă în faţa uşii. Ursoaica şi cei trei pui au găsit un bidon cu miere în bucătărie.

La un moment dat, fiara a ieşit din imobil cu doi dintre pui, iar cel de-al treilea a rămas blocat în casă. Jandarmii au reuşit să scoată puiul din gospodărie, în vreme ce ursoaica aştepta cu ceilalţi doi pui.

Maiorul Rodica Pribagu, de la la IJJ Harghita, dezvăluie că în staţiune a fost semnalată prezenţa a două ursoaice cu pui şi a trei urşi solitari. Butyka Zsolt, primarul din Băile Tuşnad, aminteşte că o ursoaică însoţită de pui a intrat, zilele trecute, într-o altă locuinţă. Edilul mai spune că, joi seară, un urs a furat geanta unei femei care stătea pe o bancă.

image
image
image
image
image
image
Eliminarea palmierilor plantați de Primăria Sectorului 3 în Piața Unirii din București. FOTO Inquam Photos / Sabin Cîrstoveanu
Captură de ecran din 2024 03 28 la 19 59 14 png
Gorj 1 jpg
sofer jpg
regele carol i wiki Descopera jpg
alba renai jpg
431583518 952319999577748 595215102330126423 n jpg
gradina Keukenhof olanda profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net