O ursoaică şi 2 pui, lângă Gara Băile Tuşnad. Ce s-a întâmplat cu animalele

Ultima actualizare:

    Urșii au fost alungați în pădureFOTO: Arhivă Click!
Urșii au fost alungați în pădureFOTO: Arhivă Click!

„Turişti” speciali în staţiunea Băile Tuşnad! O urscoaică împreună cu doi pui a ajuns în apropierea gării din localitate, cel mai probabil în căutare de hrană. Localnicii au anunţat autorităţile, iar jandarmii au alungat animalele în pădurea din apropiere.

Jandarmii montani de la Postul Băile Tuşnad au avut misiunea de a îndepărta o ursoaică cu doi pui, luni după-amiază, din apropierea gării din localitate. Prezenţa animalelor în zonă fusese anunţată la 112 de către un localnic, anunţă agerpres.ro.

Ca să se asigure că ursoaica nu va reveni, jandarmii au rămas pentru o perioadă în zonă. În acelaşi timp, localnicii au fost avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT, iar la faţa locului a fost trimis, în sprijin, şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Harghita.În ultimele zile, jandarmii harghiteni au avut mai multe intervenţii pentru îndepărtarea unor urşi care au venit în localităţi, în căutare de hrană, în unele cazuri animalele intrând în curţile oamenilor şi provocând stricăciuni.Jandarmii le recomandă oamenilor ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.

Citeşte şi:

Urşii îi sperie pe turişti la Băile Tuşnad

Ursul, inclus pe lista animalelor pentru care vânarea este permisă. Senatul a aprobat propunerea

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
zatun lac jpg
inaugurare jpeg 5 jpeg
furtuni ploi jpeg
casse tete jpg
man at supermarket jpg
Imparateasa Messalina jpg
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
tocător de legume jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net