O româncă, cea mai bogată femeie din Portugalia. Cum a reușit și de ce nu investește și în România

646x528.jpg

Cum a ajuns Mirela Șuta cea mai bogată femeie din Portugalia
Foto: Arhivă personală
Citeste tot despre: 

Deși a început „de jos”, cu spălatul de vase şi lucrul pe şantiere, în prezent, Mirela Şuta este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Portugalia.

Mirela Şuta, în vârstă de 49 de ani, este medic de profesie, însă nu a practicat niciodată medicina. La doi ani după ce a absolvit Facultatea de Medicină la Cluj, a hotărât să plece din ţară.

Nu i-a fost deloc uşor, iar pentru că familia sa nu era una înstărită, Şuta a fost nevoită să ia bani cu împrumut pentru a-şi putea plăti viza turistică, într-o perioadă în care românii aveau interzis în ţările Uniunii Europene.

Mirela Șuta a început cu spălatul vaselor

„Am făcut de toate – ca orice român –, inclusiv spălat de vase. Nu trebuie să ne fie niciodată ruşine să muncim. Şi nici de trecut nu trebuie să ne fie ruşine, nici de prezent. Noi ne-am făcut trecutul şi noi ne facem prezentul. Am acceptat, am ajuns să am un loc de muncă să mă întreţin.

Ca orice român, când am plecat, am rămas cu datorii acasă pentru că nu ne permiteam să plătim o viză turistică. Pe vremea aceea, era valoarea unei case la ţară. Nu veneam dintr-o familie bogată, ca să îmi permit să îmi cumpăr o viză sau să-mi rezolv o viză turistică. Din contră, a trebuit să mă împrumut“, rememorează Mirela Şuta.

După ce a spălat vase o perioadă la un restaurant, a decis să încerce şi altceva. Pentru că în Portugalia se afla şi fratele ei, care lucra în construcţii, Mirela s-a hotărât să facă şi ea acelaşi lucru. 

Cum a pus pe picioare propria firmă de construcții

„Am început să merg cu fratele meu pe şantiere mici. În două săptămâni am găsit angajatori şi pe şantier s-a câştigat mult, am crescut. Am învăţat să pun gresie, faianţă, să pun cărămidă – de toate am învăţat şi de toate am făcut.

Asta se întâmpla prin 2001. Mi-am găsit un job ca să mă întreţin şi ca să fac bani să trimit acasă. Între timp, am făcut un curs de limba portugheză, am învăţat-o temeinic şi m-am descurcat foarte bine. Am făcut un efort foarte mare, pentru că oricine vrea să se integreze într-o ţară, într-o societate, trebuie să le cunoască şi să le vorbească limba“, mai explică Mirela.

A urmat industria de cosmetice

Mirela recunoaşte însă că a contat şi norocul, nu doar munca. Şansa ei a fost că Portugalia a primit-o cu braţele deschise, într-o perioadă când încă în multe ţări, românii erau priviţi ca nişte paria şi erau marginalizaţi, dacă nu cumva chiar expulzaţi. Din banii puşi deoparte după ce şi-a plătit datoriile, şi-a deschis o firmă împreună cu fratele ei, în domeniul construcţilor, care a crescut fabulos și a început să aducă profit.

Cu banii pe care i-a obţinut din câştigurile firmei, Mirela a reuşit să treacă la următorul nivel şi a început să investească şi în alte domenii. Cel mai de succes dintre ele s-a dovedit a fi industria de cosmetice. Și-a creat propriul brand, denumit SUTA, iar produsele se vând foarte bine în Portugalia. Totuși, antreprenoarea a explicat de ce nu investește bani și în afaceri din România.
 

Citește continuarea pe Adevărul.ro.


 

Loading...
 
 
ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1