O pasarelă aici ar salva multe vieţi!

Ultima actualizare:

    “Ne trebuie pasarelă. Copiii se joacă mereu cu mingea în zonă” Valentin Popa, 38 de ani
“Ne trebuie pasarelă. Copiii se joacă mereu cu mingea în zonă” Valentin Popa, 38 de ani

"Să ne facă o pasarelă sau să oprească trenul la Gara Căţelu!". Asta cer disperaţi locuitorii cartierului Republica, acolo unde, la sfârşitul săptămânii trecute, doi copii aflaţi la joacă au fost loviţi de trenul care venea de la Olteniţa. Până când autorităţile vor face ceva în acest sens, tragedia pe calea ferată se poate repeta oricând.

Sectorul 3, marginea Bucureştiului, la doi paşi de staţia de metrou Republica, vizavi de câteva cămine, odinioară de nefamilişti. Aici, duminică după-amiază, în timp ce se jucau lângă o veche cale ferată, doi băieţi în vârstă de 5 şi 14 ani au fost loviţi de trenul care aduce şi astăzi navetişti din zona Olteniţa în oraş. Din păcate, nefericitul accident nu a fost o întâmplare.

Cei mici trec calea ferată în fiecare zi de mână cu părinţii lor

simeon stalpnicul png

"Acum şase, şapte ani, un bărbat a rămas infirm după ce a căzut sub tren chiar în acelaşi loc unde au fost loviţi acum băieţii", se precipită o tânără mămică ce locuieşte în căminul de vizavi. Vecina ei, Florica Petre, intervine tranşant: "Trebuie să taie copacii, nu e vizibilitate deloc", spune ea cu referire la tufişurile imense de pe marginea căii ferate.

Oamenii îşi riscă viaţa mereu trecând peste calea ferată

simeon stalpnicul png

În acest timp oamenii sunt nevoiţi să traverseze calea ferată pentru a ajunge la magazinul de pe partea cealaltă. "Ne trebuie o pasarelă ca la Otopeni. Aici, dacă nu dă trenul peste tine, rişti să te lovească maşina. Sunt prea puţine treceri de pietoni. Dacă nu ne face pasarelă, măcar să oprească trenul la Căţelu, să nu mai intre în Bucureşti", spune Florin Uzea (31 de ani).

Ambii copii au fost operaţi

Băieţelul în vârstă de 5 ani este internat la Spitalul "Bagdasar-Arseni". El a suferit mai multe leziuni craniene şi a fost operat, potrivit managerului spitalului, Anca Buliman.

Medicii de la SMURD le-au acordat imediat băieţilor primul ajutor

simeon stalpnicul png

Băiatul cel mare, în vârstă de 14 ani, a fost mai grav rănit, el fiind internat la Spitalul pentru Copii „Marie Curie". Copilul a suferit o ruptură de splină pentru care medicii l-au operat luni. Starea celor doi este stabilă, însă, pericolul nu a trecut, spun specialiştii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
tiktik chelnerita png
fabrica freepik jpeg
dieta peste somon cu legume   shutterstock 2255828609 jpg
 Dietă- post intermitent FOTO Shutterstock
banner pensii png
cutie cu legume din sera Foto Shutterstock
Teren agricol tractor FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net