Numărul maxim de participanți la nunți și botezuri în spații închise crește la 200 de persoane

Ultima actualizare:

    200 de persoane pot participa la nunţi şi botezuri, în interiorSursă foto: Profimedia
200 de persoane pot participa la nunţi şi botezuri, în interiorSursă foto: Profimedia

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care prevede prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie. Documentul conține noi prevederi în ceea ce privește organizarea nunților și a botezurilor.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de miercuri, Hotărârea numărul 38, prin care a propus prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

De asemenea, prin aceeaşi Hotărâre au fost propuse modificări privind unele măsuri adoptate pentru gestionarea situaţiei create de pandemia de SARS-COV-2.

200 de persoane vor putea participa la nunți și botezuri 

Printre noutăţi ar fi posibilitatea participării la nunţi şi botezuri, în interior, a unui număr de 200 de persoane, cu condiţia asigurării a unui spaţiu de doi metri pătraţi pentru fiecare om. 

50% din capacitatea tribunelor va fi ocupată în optimile Campionatului European de Fotbal 

Mai mult decât atât, pe 28 iunie, în cadrul optimilor al turneului final Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 pot participa spectatori cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor, a adăugat premierul Florin Cîțu. 

Aplicarea măsurii carantinei cu privire la cetăţenii străini şi apatrizi care sosesc în România, pentru participarea la meciurile de fotbal din cadrul Turneului Final al Campionatului European de Fotbal EURO 2020 se va face în funcţie de încadrarea ţărilor/teritoriilor din care sosesc în zone de risc epidemiologic.

image
image
image
image
image
image
aeroport tulcea delta dunarii jpg
vlad ciurea digi24
2 jpg
chirie apartament jpeg
Al Di Meola  jpg
febra tifoida romani jpg
Dr Cristina Iftode Sanador jpg
Hidra, Piaţa a Presei Libere Bucuresti, foto Artmark
image
actualitate.net
image
actualitate.net