«Noi ne chinuiam să ieşim, ei îşi scoteau lucrurile de preţ»
Mărturii răvăşitoare din noaptea de groază, ale celor care au scăpat ca prin minune de furia flăcărilor, arată o altă realitate decât cea prezentată public de administratorii localului. Elena V. (37 de ani) a povestit pentru Click! cum ea şi alte câteva sute de petrecăreţi s-au salvat singuri din clubul care a luat foc în toiul petrecerii.
“Nu ne-a scos nimeni afară, nu ştiam ce să facem. În zona de unde se manifesta incendiul era un fum negru, înecăcios. Nu ştiam ce e dincolo de fum, aşa că am luat decizia să fug în direcţia opusă. Pe noi nu ne-a organizat nimeni, am ieşit singuri, a fost spiritul de turmă. Noi nu ştiam pe unde să ieşim, iar angajaţii clubului nu mai ştiau cum să-şi scoată lucrurile de preţ”, îşi aminteşte Elena.
Tânăra ne-a povestit că, în panica creată, cei din club s-au îndreptat spre ieşire fără să-şi mai ia lucrurile. Nu aveau haine pe ei, nici telefoane mobile, iar încălţările le pierduseră în timp ce fugeau. “Nu am ieşit afară din prima, căci nu ştiam cât de grav e. Am zăbovit vreo zece minute într-o cameră unde se fuma, da, se fuma acolo. Se fuma şi în toalete. În timp ce localul ardea, vedeam fumul care ieşea din zona toaletelor şi a birourilor, unii dintre cei cu care eram şi-au aprins ţigările şi fumau de parcă nu eram în pericol. Abia când fumul s-a apropiat şi de camera în care eram, am ieşit pe unde ştiam noi că e o uşă. Dar aici am ajuns pe un pod, în zona piscinei. Acolo am rămas blocaţi, pentru că nu se putea ajunge jos decât dacă săream sau dacă escaladam gardul”, mai spune tânăra, care fusese în club cu o prietenă.
Elena spune că pompierii, deşi sosiseră în timp util, nu s-au preocupat de ei. “Am stat vreo două ore pe podul acela, în frig, timp în care focul se extindea şi se apropia de noi. Ne-am zis atunci că mai bine murim de fracturi sau îngheţaţi decât arşi sau asfixiaţi. Unul din grupul cu care eram a sărit şi ne-am luat după el. Săreau unul după altul şi de fiecare dată se auzeau ţipete. Cred că erau vreo 4 metri înălţime. Apoi am mers pe marginea piscinei, ca să ajungem la gardul exterior. Un băiat a căzut în piscina plină cu apă. Ţipa să-l ajute cineva, că nu putea ieşi, dar nimeni nu se uita la el. L-am scos de acolo cu ajutorul unui băiat, întinzându-i geaca prietenei mele, haină care rămăsese la mine, dintr-o întâmplare. Prietena mea nu şi-a mai recuperat geaca”.Circa 300 de tineri s-au refugiat în curtea localului, în zona piscinei, iar salvarea lor depindea de escaladarea unui gard înalt de câţiva metri. Elena nu înţelege de ce pompierii nu i-au ajutat vreme de două ore să iasă din infern. “Le-am cerut o scară, ca să putem urca pe gard. N-am primit-o. Ne-am salvat singuri, escaladând gardul exterior, urcând cu ajutorul unor băieţi. Doi ţineau mâinile căuş, în scară, iar alţi doi, de sus, ne trăgeau ca să ajungem pe gard. Cred că băieţii care erau pe gard nu erau români, au salvat astfel vreo 200 de oameni. Nici un alt tânăr, după ce era salvat, nu le-a luat locul. Când au sosit pompierii eu eram pe gard şi nu îmi făceam curaj să sar. Am fost împinsă de cineva şi prinsă de pompieri. Eram desculţă, îngheţată, cu degerături de gradul I. O fată din mulţime mi-a adus şosete şi ceva de încălţat”, îşi aminteşte tânăra.
