Nicolae şi Elena Ceauşescu, sex de faţă cu gardianul care-l supraveghea pe „tovarăş”

Ultima actualizare:

    Elena şi Nicolae Ceauşescu au avut o tinereţe palpitantă, o viaţă în care au cunoscut puterea absolută şi un sfârşit brutalFoto: arhiva Adevărul
Elena şi Nicolae Ceauşescu au avut o tinereţe palpitantă, o viaţă în care au cunoscut puterea absolută şi un sfârşit brutalFoto: arhiva Adevărul

Viaţa privată a lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu este un subiect cu destule zone „albe”, care lasă loc speculaţiilor. Arhivele PCR lămuresc unele aspecte, iar câteva documente evidenţiază cum făcea sex cuplul Ceauşescu atunci când „tovarăşul” de afla în puşcărie.

Nicolae şi Elena Ceauşescu se cunoşteau dinainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Erau membri ai Partidului Comunist din România, aflat în ilegalitate, şi participau la acţiunile acestuia.

 În iulie 1940, viitorul preşedinte al României socialiste, atunci în vârstă de 22 de ani, a fost arestat şi întemniţat la Jilava. O închisoare groaznică, întunecată şi umedă. Nicolae Ceauşescu s-a aflat aici până în luna februarie 1942, scrie revista Historia.

Nicolae Ceauşescu, fotografiat în 1936 la Poliţia din Târgovişte. În 1989 în acest oraş va fi împuşcat
Nicolae Ceauşescu, fotografiat în 1936 la Poliţia din Târgovişte. În 1989 în acest oraş va fi împuşcat

Întâlniri cu ajutorul gardianului

Dosarele de cadre al PCR pastrează declaraţii şi fişe ale celor implicaţi. Nicolae Ceauşescu era logodit cu o anume Lenuţa Petrescu (numele de domnişoară al viitoarei tovarăşe Ceauşescu), implicată în „munca de partid” şi în egală măsură îndrăgostită de tânărul bărbat care se jertfea pentru cauza comunistă.

În aproape cei doi ani de închisoare, Nicolae şi Elena (născută în 1916 şi mai în vârstă de cât el cu doi ani) s-au întâlnit în repetate rânduri. Totul cu acordul gardianului de la Jilava, care probabil a fost mituit, scrie Historia. Ce s-a întâmplat în cadrul acestor întâlniri nu se precizează, dar nu e greu de bănuit: sex. Se ştie că s-au petrecut în celula arestatului, la Spitalul Militar, unde Nicolae Ceauşescu mergea pentru a-şi repara dantura, şi într-o casă utilizată de activiştii PCdR.

Problema e că vizitele „fierbinţi” se făceau fără acordul Partidului. Iar Partidul a aflat în cele din urmă şi i-a sancţionat. Într-o notă din 1949 (când era proclamată deja Republica Populară), Elena Ceauşescu recunoaşte: „Mi s-a dat un avertisment pentru că am încălcat regula conspiraţiei. Am mers la închisoare fără să cer voie şi am intrat într-o casă conspirativă”.

Elena Ceauşescu, dată de gol de o colegă de partid

Elena şi Nicolae Ceauşescu, în costume de baie
Elena şi Nicolae Ceauşescu, în costume de baie

În 1950, când Nicolae Ceauşescu era la conducerea Direcţiei Superioare Politice a Armatei cu grad de general (era vremea când se ocupa şi de destinele clubului de fotbal CCA, viitoarea Steaua), Elena era laborant chimist. Şi avea nevoie de i se recunoaşte munca de ilegalistă, scrie publicaţia citată mai sus.

Ilona Papp (Elena Răceanu), membră cu state vechi în Partidul Comunist, a scris o declaraţie în care vorbeşte despre activitatea Elenei Ceauşescu şi întâlnirile pentru sex cu Nicolae.

„Cunosc pe tovarăşa Ceauşescu Lenuţa din anul 1939-1940, când era în conducerea unui sector (nu-mi amintesc care, mi se pare albastru) din Bucureşti. Era logodită cu tovarăşul Ceauşescu care atunci era la închisoare. Deşi organizaţia i-a interzis să mă mai aibă legătură cu tov. Ceauşescu pentru că periclita organizaţia, ea menţinea această legătură. Tov. Ceauşescu a ieşit cu din închisoare cu gardian şi se întâlnea cu dânsa îna numite locuri. Odată când s-a întâlnit cu tov. Ceauşescu, cu gardianul cu el, Lenuţa Ceauşescu l-a dus într-o casă ilegală a CC UTC fără ştirea noastră, periclitând tovii ilegali din CC UTC. Pentru acest lucru, ea a fost scoasă din munca de conducere”, se precizează în documentul respectiv.

Au avut trei copii

Nicolae şi Elena Ceauşescu s-au căsătorit în data de 23 decembrie 1947. Au avut trei copii: Valentin (n. 1948), Zoia (1949 – 2006) şi Nicu (1951 – 1996).

image
image
image
image
image
image
explozie petromidia jpg
Gratar FOTO Shutterstock
aeroport cluj pixabay jpg
termometru freepik jpg
image png
criminalisti politia nu treceti jpg
buget facturi energie jpg
Baie sare wuhaus com jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net