Neurolog, despre ultima apariție a Stelei Popescu: „Au fost semnele unui accident vascular cerebral”

Simptomele pe care le-a avut Stela Popescu (81 de ani), în urmă cu trei zile, la un eveniment monden au fost premonitorii pentru un posibil Accident Vascular Cerebral (AVC), spun specialiștii neurologi. Actrița nu mai era coerentă, nu mai putea articula corect cuvintele și nu-și mai putea coordona mâinile.

Marți seară, Stela Popescu a participat la ultimul eveniment din viața ei. Frumoasă, elegantă și binedispusă, ca de obicei. Așa a apărut la Gala Femeilor de Succes doamna comediei românești. S-a întreținut cu toată lumea, a râs, a glumit. Nimic nu prevestea ce avea să se întâmple în momentul în care a urcat pe scenă pentru a primi un premiu.

Când i-a fost pronunțat numele de către amfitrionul evenimentului, actrița s-a ridicat de la masa la care se afla. A avut, însă, nevoie de ajutor pentru că nu-și găsea echilibrul. S-a stabilizat și a fost condusă ușor pe scenă.

A luat microfonul pentru a spune câteva cuvinte, însă mâna îi juca feste. Nu reușea să țină microfonul în dreptul gurii, deși timp de 60 de ani a făcut asta pe scenă.

Mai mult, nu se înțelegea nimic din ce spunea. Sunetele îi ieșeau de-a valma din gură, nu avea deloc coerență. La un moment dat, chiar ea a spus că mai bine rămânea acasă decât „să mă vedeți în halul ăsta”. Nu se simțea bine, chiar și vecinii ei au declarat că în ultimele zile spunea că e obosită.

Stela Popescu suferea de câțiva ani de diabet, o boală perfidă, silențioasă, care nu are simptome proprii, dar care dă complicații foarte mari. Una dintre acestea este hipertensiunea arterială, care poate provoca, la rândul ei, accident vascular cerebral.

Click! a stat de vorbă cu celebrul neurolog prof. acad. Constantin Popa despre simptomele pe care o persoană care face accident vascular cerebral le are.

„Incoerența în vorbire, imposibilitatea de a articula cuvinte, pierderea echilibrului, greutatea în a-ți coordona mișcările sunt, categoric, semne premonitorii pentru un accident vascular cerebral. Când apare afazia, adică imposibilitatea de a vorbi, accidentul vascular se produce pe partea stângă a creierului și este afectat și centrul vorbirii. De asemenea, persoanele bolnave de diabet pot suferi variații de glicemie, iar simptomele sunt asemănătoare cu cele ale AVC, pierderea echilibrului, a coerenței în vorbire. În astfel de cazuri, trebuie luată glicemia imediat și acționat pe loc. Diabetul este foarte periculos”, ne-a explicat prof. acad. Popa.

De altfel, surse din Poliție au declarat că actrița ar fi suferit un accident vascular cerebral masiv, în urmă cu 2-3 zile, ceea ce înseamnă că i-a fost inundat creierul de sânge.

Stela Popescu a murit în cursul zilei de miercuri, însă, trupul ei neînsufleți a fost găsit joi, de nepoata sa, pe care a înfiat-o, Doina Maximilian. Actrița a fost găsită în propria locuință. Medicii de la SMURD, sosiți la fața locului, doar au constatat decesul. Trupul artistei a fost ridicat de legiști în vederea necropsiei, care a fost făcută astăzi.

loading...
Loading...

Citește și