Nelu Tătaru, după recordul negativ al cazurilor de Covid-19: „Nu e nicio problemă în organizarea alegerilor pe 6 decembrie”

Ultima actualizare:

    Nelu Tătaru susține că oamenii trebuie să fie mai conștincioși în respectarea regulilor de distanțareFoto: Arhiva Click!
Nelu Tătaru susține că oamenii trebuie să fie mai conștincioși în respectarea regulilor de distanțareFoto: Arhiva Click!

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a declarat vineri, 9 octombrie, după o ședință la INSP alături de președintele Klaus Iohannis, că nu există nicio problemă legată de organizarea de alegeri parlamentare pe 6 decembrie, în ciuda bilanțului fără precedent al cazurilor de COVID-19 în țara noastră.

„Nu avem niciun indiciu în acest moment să ne spună că nu putem organiza alegeri parlamentare”, a spus ministrul sănătății. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat și el, vineri, că, din discuţia pe care a avut-o la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), nu a rezultat nevoia amânării alegerilor parlamentare.

„Nu se poate discuta despre un anumit număr de cazuri. Dacă Institutul naţional ne spune că, din acest moment, nu se mai poate face o anumită acţiune publică sau alta, vom lua măsurile de rigoare, însă din discuţia de astăzi nu a rezultat nevoia amânării alegerilor”, a explicat și președintele Iohannis, informează stiripesurse.ro.

În ultimele 24 de ore, în țara noastră a fost înregistrat un număr de 3.186 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, acesta fiind un nou record negativ de la debutul pandemiei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
Infographic 02 png
fond postasi 2 1698256806 jpg
Manastirea Cernica FOTO Shutterstock
casa florilor jpg
dus jpg
iluzie optica jpg
Rione Terra Volcano jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net